Calitatea infrastructurii digitale este cea mai apreciată condiţie de piaţă oferită de România, dar calitatea infrastructurii de transport este considerată cea mai mare limitare pentru creştere economică sustenabilă, potrivit sondajului privind calitatea climatului investiţional, transmis, joi, de Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România).
AmCham atrage atenţia că răspunsurile la întrebările ce au vizat în mod special nivelul de apreciere a avantajelor competitive ale României, a principalelor condiţii de piaţă şi a măsurilor cu impact în economie din ultimul an întăresc semnalul de alarmă cu privire la sustenabilitatea creşterii economice în lipsa investiţiilor publice, îndeosebi în proiecte de infrastructură de transport.
”Deşi majoritatea companiilor respondente confimă menţinerea şi în 2019 a tendinţei de creştere a veniturilor, a investiţiilor şi a numărului de angajaţi, acestea exprimă totodată îngrijorarea cu privire la acele aspecte care afectează climatul investiţional. Cele mai apreciate condiţii de piaţă care au contribuit la performanţa raportată de companii sunt calitatea infrastructurii digitale (52%), a capitalului uman (50%), şi nivelul de impozitare a companiilor”, se arată în comunicat.
La polul opus, sunt considerate precare calitatea infrastructurii de transport, ce se regăseşte într-un covârşitor procent de 94% din răspunsuri, urmată de lipsa politicilor şi programelor de investiţii publice, cu 66% şi stabilitatea macroeconomică, cu 59%.
În acest context, principalele trei măsuri pe care respondenţii le văd necesare pentru îmbunătăţirea semnificativă a cadrului investiţional şi a competitivităţii economice a României sunt revizuirea calităţii cheltuielor publice şi canalizarea lor către investiţii (64%), creşterea absorbţiei fondurilor Europene (55%) şi investiţiile în infrastructură (51%), potrivit AmCham.
“Este evident din aceste răspunsuri că sursa de îngrijorare pentru mediul de afaceri se află în zona politicilor publice care s-au orientat preponderent către stimularea consumului, prin majorarea cheltuielilor curente ale statului, şi au lăsat în planul al doilea investiţiile deşi calitatea infrastructurii fizice este precară. Lipsa de investiţii publice acţionează ca o frână pentru creşterea sănătoasă a economiei şi, mai mult, creează vulnerabilităţi din cauza deficitelor şi a datoriei publice în creştere care restrâng tot mai mult posibilităţile de finanţare a investiţiilor şi generează riscuri în cazul unei recesiuni economice”, a declarat preşedintele AmCham România, Ionuţ Simion.
În topul celor mai apreciate avantaje, nu se află creşterea economică, 87% dintre companiile participante la sondaj apreciind mai mult potenţialul de creştere, 78% calitatea României de membru EU şi 53% calitatea capitalului uman, ceea ce demonstrează că UE este considerată principala ancoră de stabilitate într-un climat local perceput ca advers din perspectiva politicilor publice.
”În acelaşi timp, observăm că deocamdată capitalul uman este un punct forte pentru România, dificil de menţinut însă în mixul de avantaje competitive în lipsa unor măsuri urgente de a adresa riscurile demografice şi de redresare a sistemului educaţional. În ansamblu, răspunsurile celor 120 de companii membre AmCham Romania participante la sondaj, companii mari şi mici din toate domeniile de activitate, reprezentative pentru asociaţie, denotă prudenţă, cel mai clar reflectată în deciziile de extindere a investiţiilor în România pentru anul 2019”, se arată în comunicat.
Astfel, cele mai multe companii preconizează în acest an investiţii mici, de până la 1 milion euro, deciziile de investiţii fiind puternic condiţionate de stabilitatea politică, de investiţiile în infrastructură şi de creşterea performanţei administraţiei publice.