S-a înregistrat o creștere a șomajului în ultimii trei ani, în rândul tinerilor, în Marea Britanie, ca urmare a creșterii salariului minin, conform unei declarații date de Catherine Mann, membră în conducerea Băncii Angliei, într-un interviu publicat duminică, transmite Reuters.
Rata şomajului în rândul persoanelor cu vârste între 18 şi 24 de ani a ajuns la 13,7% în cele trei luni până în noiembrie, în creştere de la 10,2% în urmă cu trei ani, fiind cel mai ridicat nivel din trimestrul al patrulea al anului 2020. În aceeaşi perioadă, rata şomajului la nivelul întregii forţe de muncă a crescut de la 3,9% la 5,1%.
În declaraţii pentru publicaţia The Sunday Telegraph, Mann a spus că majorarea şomajului în rândul tinerilor reflectă creşteri disproporţionat de mari ale salariului minim pentru această categorie, şi nu reprezintă neapărat un semnal timpuriu al unei deteriorări mai ample a pieţei muncii.
”Cred că trebuie să fim foarte atenţi la narativul potrivit căruia şomajul în rândul tinerilor ar fi un indicator al unei deteriorări mai profunde a pieţei muncii”, a afirmat ea.
Potrivit acesteia, acumularea, pe parcursul a trei ani, a creşterilor salariului minim pentru tineri s-a reflectat direct în nivelul şomajului din această categorie.
”Este foarte rău, dar este adevărat. Este un fapt”, a adăugat Mann.
Salariul minim pentru lucrătorii cu vârste între 21 şi 22 de ani a crescut cu 33% în ultimii trei ani, pentru a fi aliniat la nivelul de 12,71 lire sterline pe oră, corespunzător National Living Wage plătit lucrătorilor mai în vârstă. În acelaşi interval, salariul minim pentru categoria 18–20 de ani a crescut cu 46%, până la 10 lire pe oră.
Guvernul britanic şi-a exprimat intenţia de a alinia şi salariul minim pentru grupa 18–20 de ani la nivelul aplicat lucrătorilor mai în vârstă.
Catherine Mann este fostă economistă-şefă a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi a votat împotriva ultimelor trei reduceri ale dobânzii operate de banca centrală britanică, invocând preocupări legate de inflaţie.
Sursa: Realitatea Financiara























