Executivul încearcă să îndulcească pastila amară a recesiunii tehnice, prezentând prăbușirea activității economice drept o „ajustare sănătoasă”. În timp ce datele oficiale confirmă două trimestre consecutive de scădere a PIB-ului, discursul oficial ne îndeamnă la „încredere”, ignorând faptul că spatele acestei „discipline bugetare” se ascund taxe mai mari, un consum înghețat și o industrie care trage obloanele.
Statistica versus viața reală: Paradoxul lui 0,6%
Guvernul se agață cu disperare de cifra de 0,6% — o creștere economică atât de anemică încât intră în marja de eroare — pentru a contracara „alarmele false”. Ni se spune că suntem pe „drumul cel bun”, dar cifrele reci arată o realitate mult mai sumbră: o scădere brutală de -1,9% în ultimul trimestru al anului 2025.
Această „încetinire temporară”, cum o numește eufemistic puterea, este în fapt rezultatul direct al unui pachet fiscal care a sufocat mediul de afaceri. Să numești o contracție economică „reglare firească” înseamnă să ignori realitatea firmelor care nu mai pot susține costurile și a românilor care văd cum inflația le înghite orice urmă de prosperitate.
Investiții record pe…hârtie
Executivul se laudă cu un „record istoric” de 138 miliarde de lei în investiții publice. Totuși, marea întrebare rămâne: unde se reflectă acești bani în economia reală? Exporturile sunt prezentate ca un motor de creștere, însă dinamica lor palidă nu poate compensa prăbușirea consumului intern, pedepsit de măsurile de austeritate.
Ceea ce guvernul numește „management eficientizat al banilor publici” este, pentru restul țării, o tăiere drastică a fluxurilor financiare care mențineau economia în mișcare. Ni se promite o relansare în 2026 bazată pe fonduri europene, o rețetă veche folosită de fiecare dată când execuția bugetară internă eșuează lamentabil.
Citește și: Salariile au crescut în decembrie 2025, dar scumpirile și austeritatea au înghițit câștigurile în plus
„Alternativa ar fi fost un scenariu pesimist”
Argumentul final al puterii este frica: „alternativa ar fi fost un scenariu pesimist”. Este strategia clasică de a justifica incompetența prin invocarea unui dezastru și mai mare care, chipurile, a fost evitat. Ni se spune că „disciplina bugetară este condiția stabilității”, dar când această disciplină duce la recesiune tehnică, ea devine un obstacol în calea dezvoltării.
Românii nu au nevoie de „stres și alarme false”, afirmă guvernul. Dar, în realitate, cel mai mare stres nu vine din știrile alarmiste, ci din incapacitatea autorităților de a genera o creștere economică autentică, care să se simtă în nivelul de trai, nu doar în tabelele coafate ale INS. După 35 de ani de tranziție, „faptele concrete” cu care se laudă guvernul seamănă izbitor cu o stagnare dureroasă, vândută drept stabilitate.
