Introducerea viitoarelor norme de poluare Euro 7 ar putea avea ca efect o scumpire cu circa 2 mii de euro, în medie, a prețului noilor autoturisme, estimează specialiștii din domeniu. În schimb, oficiali europeni afirmă că este vorba de o exagerare și că scumpirea este mult mai mică.

Viitoarele norme de poluare Euro 7, care sunt discutate în prezent, ar putea să îi oblige pe constructori să majoreze preţul vehiculelor lor cu 2.000 de euro, în medie, a estimat marţi noul preşedinte al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), Luca de Meo, transmite AFP, conform Agerpres. Luca de Meo este şi directorul general de la Renault.

Comisia Europeană propune ca testele privind emisiile poluante ale vehiculelor să fie mai conforme cu condiţiile reale din trafic şi să fie stabilite limite cu privire la emisiile de particule provocate de uzura frânelor şi pneurilor.

Normele Euro 7, care vor fi aplicabile din 2025, ar reduce cu 35% emisiile de oxid de azot ale autoturismelor şi utilitarelor uşoare, comparativ cu precedentele norme Euro 6, potrivit Comisiei Europene.

În schimb, constructorii auto, afectaţi deja de revoluţia automobilelor electrice, vor ca viitoarele norme Euro 7 să fie stabilite la un nivel minimal pentru motoarele termice destinate să dispară în 2035.

Dacă viitoarele norme Euro 7 vor fi stabilite în conformitate cu planul Comisiei, preţul automobilelor ar fi majorat cu 2.000 de euro, în medie, pentru cumpărători şi ar putea reduce piaţa europeană, aflată deja într-o situaţie dificilă, cu 7% până la 10%, potrivit lui Luca de Meo.

„Oamenii vor păstra mai mult timp automobilele şi vor achiziţiona maşini de ocazie în locul unora noi”, a avertizat marţi preşedintele ACEA.

În schimb, potrivit comisarului european pentru piaţa internă, Thierry Breton, costurile suplimentare ar urma să fie de doar „100 până la 150 de euro pe vehicul”.

Articolul precedentNoi DOCUMENTE bombă la Culisele Statului Paralel. Tunurile imobiliare date de OMV – un metru pătrat de teren, evaluat la prețul unei pâini
Articolul următorAvertisment sumbru în plină criză: DISPAR medicamentele ieftine din România în 2023 – Producătorii cer ajutor de la Guvern și ministrul Rafila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau