Noile restricții de deplasare între state lovesc din nou companiile aeriene.  Zeci de zboruri din şi către România vor fi anulate, iar unele au fost deja amânate sau reprogramarte, pentru că numărul pasagerilor este tot mai mic, iar pe termen scurt situația epidemilogică, la nivel mondial, este imprevizibilă. 

Mai multe companii aeriene – Wizz Air, Ryanair, Lufthansa şi Blue Air – au anulat zeci de zboruri din şi spre România în următoarea perioadă, potrivit Realitatea Plus.

Zborurile anulate sunt, în general, pentru lunile noiembrie şi decembrie, dar sunt și curse din perioada imediat următoare.

Pasageriii care se află în această situație au posibilitatea de a alege una dintre noile variante de programare puse la dispoziție de companii sau să solicite returnarea banilor.

În cazul în care nu sunteți mulțumiți de felul în care a reacționat comapnia aeriană, puteti solicita până la 600 de euro cu titlu de despăgubiri dacă zborul a fost întârziat sau anulat, ori dacă ați fost victimele unei suprarezervări (overbooking) în ultimii trei ani.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentSe anunță vremuri grele pentru economia românească
Articolul următorMinistrul dezvoltării, Cseke Attila: comunitățile locale pot cere finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau