Actualitate· 10 min citire

UGSR – Uniunea Generală a Sindicatelor din România

ugsr

ugsr

Scris de Daniel Udrescu Publicat: 3 iun. 2021, 18:49

Recent mi-a fost solicitată o opinie cu privire la UGSR – Uniunea Generală a Sindicatelor din România

Bineînțeles că diligența m-a obligat să nu plec de jos în sus, ci să aplic verificării mele cele mai înalte trepte – Tratalele internaționale și Constituția.

Organizația Internațională a Muncii prin Convenția privind libertatea de asociere și protecția dreptului de organizare, 1948 (cunoscută cu numărul nr. 87) are câteva prevederi extrem de clare:

  • Articolul 4 - Organizațiile muncitorilor și patronale nu pot fi dizolvate sau suspendate de autoritatea administrativă

  • Articolul 7 - Dobândirea personalității juridice de către organizațiile de muncitori și angajatori, federații și confederații nu va fi supusă condițiilor de un asemenea caracter încât să restricționeze aplicarea dispozițiilor articolelor 2, 3 și 4 din prezentul regulament.

  • Articolul 8.2 -Legea pământului nu va fi de natură să afecteze garanțiile prevăzute în prezenta convenție și nici nu va fi aplicată astfel încât să afecteze garanțiile.

Constituția la ARTICOLUL 9 prevede că:

Sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale se constituie și își desfășoară activitatea potrivit statutelor lor, în condițiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor lor.

Coborând pe scara ierarhică a legilor trebuie să identificăm Elementele unei organizații sindicale care includ personalitatea juridică, patrimonul și organizarea.

Faptul că acestea trebuie raportate la condițiile unei legi noi este o condiție de formă.

Personalitatea juridică

CGM/UGSR are personalitate juridică prin îndeplinirea art 5, dar și pentru că a fost înscrisă în Registrul special de Uniuni și Federații ținut de Tribunalul Ilfov, conform art 13 și 47 din Legea 52/1945.  Nu există document care să fi dizolvat UGSR.  Nu am găsit un act normativ prin care Registrul special de Uniuni și Federații ținut de Tribunalul Ilfov să fi fost transferat către Tribunalul București.

Art. 13. -

Înscrierea se va face într'un registru special întocmit în acest scop pe lângă judecătoriile de ocol și în care se vor trece: numele și sediul sindicatului profesional, data înscrierii, încheerea judecătoriei sau sentința tribunalului în virtutea căreia se operează înscrierea, numele conducătorilor cu adresele lor.

Din ziua înscrierii sale în registrul special, sindicatul profesional dobândește personalitate juridică.

Problema majoră a Legilor în România este aceea că Registrele nu sunt continuate și orice Lege nouă solicită o reînscriere, ceea ce este nelegal, Legile nu prevăd soluțiile tranzitorii sau nu prevăd modalități de transfer a înscrierii în registrul special, cu alte cuvinte nu prevăd continuitatea personalității juridice, aspect tranșat de Convenția 87.  Ori o dată obținută personalitatea juridică ea nu poate fi pierdută, decât în baza unor proceduri conforme cu Legea.

De ce acest preambul?

Pentru că esența patrimoniului UGSR stă în personalitatea juridică a acestei organizații.  Pe situl Ministerului Justiției veți identifica Registrul Național ONG care ne spune că printr-un ordin MJ, nr. 954/2000: Verificarea disponibilității denumirii se face pe baza Registrului național și a evidenței speciale conținând lista cuprinzând denumirile pentru care a fost eliberată și este valabilă dovada disponibilității și rezervării. Dacă UGSR cu personalitate juridică din 1945, neradiată nu vine prima să-și înscrie în noul registru pe noua Lege, disponibilitatea denumirii, ar rezulta că o pierde.  FALS!!!   Art 8.2 din Convenția 87 este cât se poate de clar:

Legea pământului nu va fi de natură să afecteze garanțiile prevăzute în prezenta convenție și nici nu va fi aplicată astfel încât să afecteze garanțiile.

Ori  „Legea pământului” tocmai acest lucru îl face – AFECTEAZĂ GARANȚIILE date de România către OIM și art 4, care spune că sindicatele nu pot fi dizolvate sau suspendate de autoritatea administrativă, este încălcat prin duplicarea procedurii de dobândire a personalitătii juridice.

De ce? Art 15 din Legea 54/1991 (1) Pentru dobândirea de către sindicat a personalității juridice, împuternicitul special al membrilor fondatori ai sindicatului, prevăzut în procesul-verbal de constituire, trebuie să depună o cerere de înscriere la judecătoria pe a carei raza teritorială își are sediul sindicatul.

În SUA sau Marea Britanie, Registrul Special (Registrul Național ONG – cum apare pe Situl Ministerului Justiției) nu se modifică ori de câte ori se modifică puterea politică.  Am văzut în Austria că nici măcar numerele de telefon nu sunt standardizate după Legea nouă, ci coexistă numere vechi din 3-4 cifre cu cele noi.  Ori Registrul Național ONG românesc nu are intrări mai vechi de 1990.  Chiar nu s-a gândit nimeni la aceste aspecte?  Oare Registrul special de Uniuni și Federații ținut de Tribunalul Ilfov nu reprezintă o valoare națională, înlăturarea lui fiind un act samavolnic?  Ba da.  Cel mai bun exemplu este lupta dată recent pe continuitatea Baroului, dar și continuitatea unor structuri arhaice precum Obștile.  De ce trebuie să dăm legi proaste sau mai proaste decât cele de acum 100 de ani?  Acesta este modernismul, sau ne aflăm în fața unor atacuri la românitatea noastră?

Patrimoniul UGSR

UGSR a fost înființată în 13-15 august 1906. Pe parcursul existenței sale, UGSR a cunoscut două momente importante: primul, în anul 1945, când se înființează Confederația Generală a Muncii (CGM), și al doilea, în anul 1966, când își schimbă denumirea, revenind la cea istorică, respectiv Uniunea Generală a Sindicatelor din România.  UGSR este membru fondator al celei mai importante instituții internaționale privind relațiile de muncă, Organizația Internațională a Muncii - OIM. Trebuie menționat faptul că, din 1906 până în prezent, UGSR nu a fost niciodată dizolvată, desființată sau lichidată.

O gașcă de binevoitori au semnat niște acte care au un mare viciu – Lipsa de identitatea de persoane între Consiliul Central al UGSR și UGSR (eroare fatală a CNSLR în Statut la Punctul 26), preluată în Proces verbal din 1990 și tranzactia generală din 1991.

Procedura de transfer către CNSLR (radiere și lichidare, ori transfer) nu este cea dispusă de lege, deci este ILEGALĂ.

Poate statul să intervină prin lege și să modifice dreptul de proprietate al unui sindicat? 

Nu.

Legea 54/01.08.1991 prevede că UGSR nu putea fi dizolvat de Lege:

Articolul 40

Organizațiile sindicale nu pot fi dizolvate și nu li se poate suspenda activitatea în baza unor acte de dispoziție ale organelor administrației de stat.

Articolul 41

În cazul reorganizării unei organizații sindicale, hotărîrile asupra patrimoniului se iau de către organele de conducere ale acesteia, dacă statutul nu prevede altfel.

UGSR este proprietarul de drept al patrimoniului său.

Consiliul Central al UGSR NU ARE patrimoniu.

Consiliul Central al UGSR este administrator în numele sindicaliștilor.

UGSR sau CGM sunt denumiri ale proprietarului.

UGSR nu s-a reorganizat niciodată, nu există hotărâri ale conducerii UGSR cu privire la patrimoniu.

Dreptul civil, la art 481 aplicabil la data TRANZACȚIEI GENERALE, prevedea că „Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire.”  Ori, actele de proprietate făcute înainte de 1950 și înainte de 1989, sunt recunoscute de legislația românească.

Puteau CNSLR Frăția, Cartel ALFA, CSDR și BNS să preia patrimoniul UGSR și cu privire la PV din 1990, Tranzacția Generală din 1991 și Pctul 26 din statutul CNSLR erau ele conforme cu legea?

Sindicatele se pot dizolva prin hotărîrea adunării membrilor sau delegaților acestora statutar constituită, luată corespunzător statutului propriu. Sindicaliștii individuali UGSR nu au hotărât niciodată prin Adunarea Membrilor un transfer de proprietate, pentru că patrimoniul este netransmisibil.

Patrimoniul CGM/UGSR este indivizibil și netransmisibil.

Procurorii au întocmit mai multe dosare penale.  De ce spun procurorii să se judece în civil?

Procesul verbal din 04.07.1990 și accesoriul Tranzacția Generală din 07.11.1991 sunt falsuri în înscrisuri oficiale constatate de DNA.

  1. Prin sentinta penala 705P/2011, ca urmare a Rezoluției DNA, în dosarul 95/P/2011 DNA s-a format dosarul 54745/3/2011 al Trib Buc. Unde s-a statuat că înscrisul PV din 04.07.1990 semnat de Porojan Ilie (persoană fără calitate) în numele lui Călinescu Ștefan și Boajă Minica este fals.

  2. Prin rezolutia 197/P/2011 emisă de DNA și rămasă definitivă prin neatacare PV este considerat fals în documente oficiale. Fiind un fals și Hotărârea CNSLR 248/12/.09.1990 prin care a fost preluat patrimoniul CC al UGSR este tot un document fals.  Faptele sunt penale față de Victor Ciorbea dar sunt prescrise.  Dispozițiile vechiului CPP nu permiteau în faza actelor premergătoare sesizarea instanței în vederea desființării înscrisului fals.

Înscrisul PV din 04.07.1990 și Tranzacția Generală din 07.11.1991 nu puteau permite înstrăinarea pentru că art 38 din Legea 54/1991 are prevederi clare de modificare a unui patrimoniu.  Această lege a fost emisă înainte de Tranzacția Generală. Ori Legea 54/1991 nu prevede radierea automată a Sindicatelor înființate înainte de această lege, nu prevede sancțiuni pentru Sindicate, (chiar CNSLR este înfiintat pe 7 martie 1990) și orice modificare trebuia să urmeze calea legală a art 38 al Legii 54/1991, ultima prevedere legală în lipsa conducerii sindicatului fiind:

tribunalul județean sau al municipiului București, sesizat de oricare membru al sindicatului hotărăște asupra distribuirii patrimoniului

  1. Prin Rezoluția 352/P/2013 se arată că și Tranzacția Generală din 07.11.1991, prin care a fost preluat patrimoniul CC al UGSR este fals. Faptele sunt penale față de Victor Ciorbea, Bogdan Hossu și Miron Mitrea, dar sunt prescrise.  DNA spune că Hossu, Ciorbea, Costin, Mitrea = infractori cu fapte prescrise.

  2. Prin Ordonanța din dosarul 106/P2018 Parchetul dpl Curtea de Apel Constanța a menționat că și art 26 din statutul CNSLR este un fals în concept, fără fundament real.

  3. Decizia 1292/2012 a CA Timisoara arata ca PV si art 26( prin autoritate de lucru judecat) nu dau CNSLR caracter de proprietar

  4. S-a constatat prin Decizia 6005/02.11.2004 a ICCJ că CNSLR, ALFA, CSD și BNS nu au un drept de proprietate dovedit.

  5. Decizia 8328 din dosarul 25273/3/2006 ICCJ arată că CNLSR a dispus de un bun al carui proprietar nu este.

Cei care au semnat acele documente sunt atât de primitivi că au semnat în trei fără UGSR, un transfer, numindu-l patrimoniul al CC al UGSR, care nu avea competență de înstrăinare, care nu era proprietar.  Statutar, orice modificare de patrimoniu se aprobă (așa cum se prevede și în statutul CNSLR la Capitolul V art 14-25) de organele de conducere.  Ori orice tranzație trebuia efectuată LEGAL de aceste organe, dar în cazul de față, acestea nu există. Legea 54/01.08.1991 aplicabilă TRANZACȚIEI GENERALE din 07.11.1991 prevedea la art 38:

(1) În cazul dizolvării, patrimoniul sindicatului se împarte conform dispozițiilor din statut sau - în lipsa unor astfel de prevederi - potrivit hotărîrii adunării de dizolvare. (2) Dacă statutul a omis sa prevadă modul de distribuire a patrimoniului și nici adunarea de dizolvare nu a luat o hotărîre în aceasta privinta, tribunalul județean sau al municipiului București, sesizat de oricare membru al sindicatului hotărăște asupra distribuirii patrimoniului, atribuindu-l unei organizații din care face parte sindicatul sau dacă nu face parte din nici o organizație, unui alt sindicat cu specific asemănător.

Nu există sesizare către Tribunal.

DNA:

„Procurorii au stabilit că există probe și indicii temeinice, constând în înscrisuri și hotărâri judecătorești, care atestă comiterea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri oficiale, cu referire la documentul intitulat Tranzacție Generală, datat noiembrie 1991. Acest document prezintă mențiuni vădit contrare realității, fiind întocmit cu scopul precis de preluare fără bază legală a patrimoniului UGSR. De asemenea, documentul fiind accesoriu unui proces-verbal din 1990, este fals și din acest punct de vedere”, spune Livia Săplăcan, purtător de cuvânt DNA.

Dacă nu există identitate de persoană (patrimoniul CC al UGSR (o sintagmă nereală) și patrimoniul UGSR), care este procedura corectă de corectare?

Toate actele contestate se referă la patrimoniul CC al UGSR, ori patrimoniul este al UGSR, deci se judecă pe forme, când fondul nu a fost atacat niciodată.  DNA prin rezoluții spune – Mergeți în civil.   Proprietarul UGSR nu a fost niciodată, cu nici un act, deposedat.

CNSLR are in statut punctul 26 o prevedere nereală și ilegală:

Art. 26  Fondurile bănești ale CNSLR provin din:

  1. patrimonial Consiliului Central al UGSR, dobândit de Consiliul CNSLR, ca successor universal, prin absorbție.

Consiliul Central al UGSR NU ARE patrimoniu

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate