Ministerul Finanțelor Publice organizează duminică o nouă extragere a bonurilor fiscale, la care participă bonurile emise în perioada 1 - 30 noiembrie, anunță un comunicat al instituției.
Fondul de premiere a rămas neschimbat, respectiv un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică, în prima etapă, sunt extrase cifrele care formează data emiterii și valoarea bonurilor câștigătoare.
Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, se va fi organiza a doua extragere, în urma căreia vor rămâne cele 100 de bonuri câștigătoare, între care se va împărți suma de 1 milion de lei.
Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al C.N. "Loteria Română" (CNLR) pentru o perioadă de minim 30 de zile.
Cererile de revendicare pot fi depuse de luni, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate și o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.
Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii precum și numărul de ordine).
Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea "conform cu originalul", pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru transparență, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile Finanțelor și ANAF.