Actualitate· 2 min citire

Guvernul se împrumută în ritm accelerat, ajutat de BNR, care injectează bani în sistem

Scris de Peiu Petrișor Publicat: 11 mai 2020, 18:57

După ce, în primele patru luni ale anului, Ministerul de Finanțe a împrumutat aproximativ 40 de miliarde de lei (incluzând aici și împrumutul extern de 3 miliarde de Euro de la începutul anului), în prima săptămână a lunii (4-8 mai), Ministerul de Finanțe a împrumutat 2,5 miliarde lei prin trei licitații de titluri de stat. Astăzi a mai  atras  de la bănci suma de 816,97 milioane lei printr-o emisiune de obligațiuni  scadentă în 2025, la o dobândă de 3,82% pe an.

Pentru luna mai statul a programat licitații pe piața internă în volum de 4,1 mld. lei, din care 500 mil. lei prin certificate pe 12 luni. Practic, ritmul crescut cu care se împrumută România indică o valorificare a ferestrei de oportunitate pentru a nu permite unei evetuale depunctări ale agențiilor de rating (la catgoria „junk”, ceea ce ar face dificilă creditarea) să încurce socotelile în acest an electoral.

Cu toate acestea, ritmul ar putea fi prea lent pentru situația în care necesarul de împrumut pe tot anul să se ridice la peste 140 de miliarde de lei (incluzând aici și rostogolirea datoriei scadente de 46 de miliarde de lei).

Mai trebuie menționat că la aceste rezultate au contribuit și titlurile de stat cumpărate de BNR de pe piața secundară, o operațiune pe care BNR nu a mai folosit-o de decenii, în aprilie figurând suma de 1,8 miliarde de lei pentru acest tip de plasament.

În bilanțul BNR pe luna martie, figurează la poziția bilanțieră active interne - credite suma de 11,7 miliarde de lei, după ce în februarie, ianuarie și decembrie soldurile erau 0.

În operațiunile de piață ale BNR, la poziția operațiuni REPO (acordarea de lichiditate băncilor cu garanții titluri de stat, urmând ca la scadență băncile să dea banii și să ia înapoi titlurile de stat) figurează în aprilie suma de 13,6 miliarde de lei - stoc, după ce în martie a fost de 1,1 miliarde de lei, în februarie - 0, iar în decembrie de 0,4.

La facilități permanente acordate băncilor pentru aprilie figurează un stoc de 1,6 miliarde de lei la o dobândă de 2,5%, ceea ce înseamnă că au fost bănci care s-au împrumutat la Lombard, dobânda maximă a BNR. În martie stocul a fost de 652 milioane de lei, în februarie și ianuarie stocurile au fost 0.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate