După ce acum câțiva ani, România era foarte aproape de a îndeplini în totalitate criteriile de aderare la zona Euro, anul acesta am atins „performanța” de a nu mai îndeplini niciunul din cele patru criterii necesare pentru trecerea la moneda Euro.
Astăzi s-a publicat „Raportul de convergență”, elaborat de Comisia Europeană, care, după ce analizează progresele înregistrate de statele membre din afara zonei euro în direcția adoptării monedei euro ( Bulgaria, Cehia, Croația, Ungaria, Polonia, România și Suedia), încheie capitolul referitor la țara noastră cu o concluzie uluitoare: Legislația din România nu este compatibilă în întregime cu tratatul!! Cu alte cuvinte, nici măcar adaptarea legislativă la tratatul Uniunii Europene nu ne-a reușit. De altfel, legislația națională din fiecare dintre statele membre enumerate, cu excepția Croației, nu este pe deplin compatibilă cu normele uniunii economice și monetare.
Spre deosebire de noi, Croația și Suedia îndeplinesc criteriul referitor la stabilitatea prețurilor. Bulgaria, Cehia, Croația, Ungaria, Polonia și Suedia îndeplinesc criteriul referitor la finanțele publice. Bulgaria, Cehia, Croația, Ungaria, Polonia și Suedia îndeplinesc criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung. Niciunul dintre statele membre menționate nu îndeplinește criteriul privind cursul de schimb, deoarece niciunul nu este membru al mecanismului cursului de schimb (MCS II) și este nevoie de cel puțin doi ani de participare la mecanism, fără tensiuni grave, înainte de a adera la zona euro.
Croația și Suedia îndeplinesc toate criteriile de convergență economică, ceea ce este extrem de important pentru descrierea stabilității atinse de piețele naționale.
Raportul constată că, în general, statele membre din afara zonei euro sunt în genere bine integrate economic și financiar în UE. Cu toate acestea, unele dintre ele se confruntă în continuare cu vulnerabilități macroeconomice și/sau se lovesc de probleme legate de mediul lor de afaceri și de cadrul instituțional.
Ce ar trebui să însemne acest raport pentru noi? În primul rând, un semnal de alarmă puternic, care să indice deraierea politicilor de convergență gestionate de către Guvern și BNR, după 2017, atunci când la putere a venit majoritatea PSD-ALDE. Modul de gestionare de către acestă putere a economiei au indus tensiuni masive în corpul economic, ceea ce a tensionat și mai mult o piață aflată oricum în echilibru fragil. Practic, eșecul de a menține îndeplinirea unor indicatori, odată bifată, reprezintă eșecul administrației românești de a respecta rigorile și obligațiile unui club în care am vrea să intrăm.
Dacă separăm decizia politică de a adera sau nu la zona Euro de realitatea încadrării economiei în culoarul de convergență, constatăm că suntem încă departe de a putea gestiona un obictiv atât de ambițios. Și de data acesta, voința politică nu este suficientă, avem nevoie și de transpirație și de rigoare.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News


























