Raluca Turcan a anunțat că, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, țara noastră va primi 368 de milioane de euro pentru reforme în domeniul muncii şi protecţiei sociale. Pentru reforma sistemului de pensii se vor aloca 100 de milioane de euro, a precizat ministrul Muncii.

”Din punctul de vedere al Ministerului Muncii, PNRR înseamnă o alocare de 368 de milioane de euro pentru reforme în domeniul muncii şi protecţiei sociale. Pentru reforma sistemului de pensii, prin crearea unui nou cadru legal echitabil, predictibil şi sustenabil, se alocă 100 de milioane euro. Aceşti bani vor merge concret către: susţinerea procesului de evaluare a dosarelor de pensii aflate în plată; servicii electronice avansate prin digitalizarea Casei Naţionale de Pensii Publice şi a structurilor teritoriale. Acesta este procesul de evaluare şi digitalizare al dosarelor de pensii care trebuia început din 2019 şi pe care PSD nu l-a făcut, deşi l-a asumat prin lege, proces pe care îl desfăşurăm acum la Ministerul Muncii”, a scris Turcan pe Facebook. 

Potrivit ministrului Muncii, pentru reforma sistemului de salarizare publică, prin crearea unui nou cadru legal care să asigurare politici de salarizare echitabile şi sustenabile, se vor aloca două milioane de euro , iar 100 de milioane euro vor merge către dezvoltarea componentei de infrastructură socială. Din această sumă, 50 de milioane de euro sunt destinaţi reformei sistemului de protecţie a persoanelor adulte cu dizabilităţi, investiţiilor în modernizarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi – 150 de servicii comunitare (centre de zi, servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu şi locuinţe protejate). 

Turcan a mai anunțat că se va crea infrastructură socială nouă pentru persoanele cu dizabilităţi – 35 de servicii comunitare (centre de zi, servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu şi servicii de asistenţă şi suport). 
Alţi 50 de milioane euro vor merge la dezvoltarea infrastructurii sociale pentru copii: investiţii într-o reţea de 150 centre de zi pentru copiii în situaţii de risc.

”Urmărim şi un nou cadru legal care să ofere soluţii pentru sprijinirea familiilor care trăiesc în sărăcie şi au copii în întreţinere, astfel încât aceştia să poată fi menţinuţi în familie”, a adăugat ministrul Muncii. 

Pentru ocupare, formalizarea muncii şi economie socială se vor aloca 86 de milioane de euro, din care 6 milioane de euro pentru implementarea tichetelor de muncă pentru lucrătorii casnici.

Autoritățile au în vedere și granturi de 35 de milioane de euro pentru înfiinţarea întreprinderilor sociale în zona economiei verzi şi/sau digitale, 35 milioane euro granturi sunt direcţionate pentru înfiinţarea întreprinderilor sociale în zona rurală (pentru integrare în muncă a tinerilor NEETS), iar 10 milioane de euro vor fi dedicate creşterii/up-scaling a întreprinderilor sociale de succes.

În cadrul Pilonului II – Transformarea digitală, respectiv componenta „Cloud-ul guvernamental şi sisteme digitale interconectate în administraţia publică, semnătură şi identitate electronică, promovarea investiţiilor cu valoare adăugată mare în TIC”, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a făcut 3 propuneri vizând digitalizarea ANOFM (digitalizare internă, inclusiv structuri teritoriale) cu un buget de 15 milioane de euro, digitalizarea Inspecţiei Muncii (digitalizare activitate internă – COLOMBO, respectiv actualizarea şi modernizarea REVISAL/REGES Online) cu alocare 35 milioane de euro şi digitalizarea ANPIS (digitalizare internă, inclusiv structuri teritoriale) cu alocare 30 milioane de euro.

”Acestea sunt concret direcţiile de investiţii şi proiectele către care vor merge banii din PNRR la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Aceşti bani se vor vedea în buzunarele tuturor românilor, prin creşterea veniturilor, după reformele din domeniul pensiilor şi salarizării publice; în modernizarea domeniului de asistenţă socială, furnizând servicii de calitate pentru categoriile vulnerabile şi în modernizarea instituţiilor din domeniul muncii, prin reducerea birocraţiei şi prin digitalizare”, a subliniat ministrul Muncii.

Citește și: ”Florin Cîțu a prezentat PNRR în Parlament: „Dacă nu finalizăm proiectele, pierdem BANII. Acest plan nu înseamnă reducerea veniturilor și a pensiilor” – VIDEO”

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentFlorin Cîțu: Va urma cea mai bună perioadă de creștere economică din ULTIMUL SECOL pentru România
Articolul următorCătălin Drulă: „Știm că sunt multe de făcut pentru calea ferată, restanțe de zeci de ani”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau