90% dintre firmele din România care și-au depus până în septembrie bilanțurile fiscale sunt microîntreprinderi, adică firmele până-n 9 angajați. Aceste micro-întreprinderi, peste 670.000 la număr, sunt victime sigure pe astfel de crize, cum e cea pandemică prin care tocmai trecem. Avertismentul vine char de la președintele Camerei de Commerț și Industrie a României, Mihai Daraban, care, invitat la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, a spus că firmele mici nici măcar nu ar mai trebui impozitate.
“Trebuie să vedeți și structura economiei românești, pentru că noi avem o economie foarte polarizată. Vorbim de 731.677 de deponenți ai bilanțurilor fiscale, vorbim de 1.941 de societăți mari și foarte mari , vorbim de 8.902 firme mijlocii , de 48.394 mici și aici, atenție mare, 672.440 de microîntreprinderi. Definiția microîntreprinderii e că trebuie să aibă până în 9 salariați. Ideea este că aceste 672.440 angajează 1,5 oameni. Deci sunt foarte fragile. Sunt foarte expuse acestui gen de riscuri și binențeles că se închid la un moment de criză de genul acesta. Sunt, dacă vreți, victime sigure”, a declarat președintele Camerei de Comerț a României.
Mihai Daraban a mai spus că microîntreprinderile nu ar mai trebui impozitate.
“90 la sută din ei sunt microîntreprinderi, săracii. E o realitate crudă, dar asta este. Ro este foarte polarizată. 4.029 de societăți comerciale în România, la ora asta, când vorbim, au peste 10 milioane de euro cifră de afaceri, au realizat 229 de miliarde de euro cifra de afaceri la toți 4.029 reprezentând 60% din cifra totală. Acest număr reprezintă 0,53% dintre cei care i-am spus mai devreme , care au depus bilanțul. Practic, dacă vreți, economia noastră se bazează pe un 12.000-15.000 de firme care efectiv contează. Din păcate , microîntreprinderile sunt … eu unul nu le-aș mai impozita deloc”, a mai spus președintele Camerei de Comerț a României.
Sursa: Realitatea de Bucuresti