Pensiile vor fi mai mari în ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat că se tipăresc taloanele cu noile valori majorate

Pensiile vor fi mai mari în ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat că se tipăresc taloanele cu noile valori majorate
Pensiile în luna ianuarie se vor plăti la noile valori majorate, iar taloanele se tipăresc cu aceste cuantumuri, a transmis, vineri, ministrul Muncii, Marius Budăi.
Pensiile în luna ianuarie se vor plăti la noile valori majorate, iar taloanele se tipăresc cu aceste cuantumuri, a transmis, vineri, ministrul Muncii, Marius Budăi.
Taloanele de pensie aferente lunii ianuarie se tipăresc şi acestea conţin majorarea pensiei minime, a punctului de pensie, dar şi ajutorul pentru cei cu pensii mai mici de 1.600 de lei, a anunţat Marius Budăi.
„Ne ţinem de cuvânt! Acum, în Ajun de Crăciun, vreau să-i asigur pe părinţii şi bunicii noştri că, în luna ianuarie, pensiile se vor plăti la noile valori majorate.
Se tipăresc taloanele de pensie aferente lunii ianuarie a anului 2022, care conţin mărirea pensiei minime, cu 25%, la 1.000 de lei, mărirea valorii punctului de pensie la 1.586 de lei, dar şi acordarea ajutorului financiar pentru seniorii României care au valoarea pensiei mai mică sau egală cu 1.600 de lei, până la concurenţa sumei de 2.200 de lei!”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Citește și:
- 21:18 - Topul „negru” al furnizorilor: ANRE introduce etichetarea pe culori pentru plângerile consumatorilor
- 18:18 - Șocul Ormuz: Cum ar putea blocarea celei mai importante artere petroliere a lumii să reconfigureze economia globală
- 15:02 - Patru ministere și nouă orașe au adunat aproape 50 de milioane de lei restanțe la ANAF. Lista neagră a datornicilor
- 14:01 - Preţurile de referinţă la gaze în Europa au trecut de 54 de euro
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











