Preşedintele Donald Trump a criticat acordul privind Brexitul încheiat între Regatul Unit şi Uniunea Europeană, liderul de la Casa Albă estimând că această înţelegere va pune piedici în calea comerţului dintre SUA şi Marea Britanie.
După ce a devenit preşedinte, Trump a lăudat adesea decizia britanicilor de a ieşi din UE şi şi-a manifestat disponibilitatea de a încheia un acord de liber schimb cu Regatul Unit odată ce acesta va părăsi Uniunea Europeană, pe care preşedintele SUA o vede drept un simbol al lumii multilaterale pe care el nu o agreează.
Însă într-o declaraţie făcută luni, Trump a spus că acordul privind Brexitul încheiat acum între Londra şi Bruxelles poate dăuna schimburilor comerciale dintre Regatul Unit şi SUA. ”Pare a fi un acord foarte bun pentru UE”, a estimat el în faţa presei la Casa Albă. ”Trebuie să examinăm serios dacă Regatul Unit este sau nu autorizat să facă comerţ” în baza acestui acord, a completat Trump, estimând în continuare că un efect al înţelegerii dintre Londra şi Bruxelles este că Regatul Unit nu va mai putea încheia un acord de liber schimb cu SUA.
”Acesta ar fi un punct foarte negativ al acordului”, a conchis Trump, manifestându-şi speranţa că premierul Theresa May ”va fi în măsură să facă ceva la acest capitol”.
Totuşi, Downing Street i-a răspuns lui Trump apreciind că Regatul Unit va fi liber să-şi aleagă politica comercială şi să încheie propriile acorduri cu state terţe, adăugând că există deja bazele unui acord ambiţios cu SUA. ”Acordul pe care l-am convenit cu UE stabileşte clar că, pentru prima dată în ultimii 40 de ani, Regatul Unit va dezvolta o politică comercială independentă”, a declarat marţi un purtător de cuvânt al executivului britanic. Prin urmare, ”Regatul Unit poate avea libertatea de a semna acorduri comerciale cu ţări din lumea întreagă, inclusiv cu SUA”, a mai susţinut acelaşi purtător de cuvânt.
Acordul privind Brexitul, încheiat duminică după îndelungi şi dificile negocieri, prevede o perioadă iniţială de tranziţie până la finele anului 2020, timp în care aproape nimic nu se va schimba în relaţiile dintre Regatul Unit şi UE. Ulterior, dacă perioada de tranziţie nu se va prelungi, Regatul Unit ar rămâne în uniunea vamală cu UE în cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere privind un alt tip de relaţii comerciale.
Pe 11 decembrie legislativului britanic se va pronunţa prin vot asupra acestui acord, criticat atât de adversarii Brexitului cât şi de cei care doresc o ruptură clară de UE, mai mulţi miniştri conservatori din rândul celor din urmă demisionând în ultima vreme întrucât nu sunt de acord cu termenii înţelegerii încheiate cu UE.