România ar urma să primească cu 8% mai multe fonduri de la Uniunea Europeană prin politica de coeziune în perioada 2021-2027, faţă de actuala perioadă de programare, a anunțat, joi, primul minitru, Viorica Dăncilă, în ședința de Guvern.
„Am primit veşti bune de la Comisia Europeană şi anume faptul că politica de coeziune va avea în perioada 2021-2027 cea mai mare alocare bugetară din istoria Uniunii Europene, vorbim de suma de 374 miliarde de euro, iar România va primi cu 8% mai multe fonduri decât în perioada actuală de programare bugetară „, a spus Dăncilă.
Șefa Executivului a reamintit implicarea comisarului european pe politică regională Corina Creţu pentru susţinerea României.
Premierul Dăncilă a anunțat, de asemenea, că Guvernul va înfiinţa Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate, precizând că prin acesta se vor derula toate achiziţiile făcute de ordonatorii principali de credite.
„Continuăm să ne ocupăm de pachetul privind achiziţiile publice, astfel încât ele să fie simple şi transparente. Înfiinţăm Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate, prin care se vor derula toate achiziţiile făcute de autorităţile publice. Vrem să evităm situaţiile în care un produs este luat o dată la un preţ, altă dată la alt preţ, de multe ori mult mai mare”, a spus premierul.
Tot în ședința de Guvern, Viorica Dăncilă a anunțat că Executivul va aproba un memorandum privind elaborarea Codului economic al României. Memorandumul va cuprinde, între altele, Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Legea de înfiinţare a societăţilor comerciale, Legea evaziunii fiscale.
„Mediul de afaceri din România are nevoie de o legislaţie clară, coerentă şi predictibilă. Avem astăzi pe agendă un memorandum pentru elaborarea Codului Economic al României, un pachet care să includă toate legile ce vizează domeniul economic. Vrem să eliminăm prevederile care se bat cap în cap, precum şi prevederile care se suprapun”, a explicat Viorica Dăncilă.
Documentul va fi pus în dezbatere cu patronatele, cu asociaţiile oamenilor de afaceri, cu ONG-uri, cu sindicate şi alți actori economici.
Comments are closed.