Pandemia de SARS-COV-2 ne-a schimbat tuturor viața, iar ochii noștri au fost ațintiți mai ales pe ceea ce se întâmplă cu sistemul sanitar, cu magazinele, cu restaurantele și cu industria ospitalității. Foarte puțini dintre noi ne-am gândit cum au supraviețuit librăriile, editurile, muzicienii, teatrele, industria filmului de la noi în acest deja an de restricții. Pentru a avea o imagine cât mai fidelă despre viața de librar înainte și în timpul în care legea a fost făcută de extinderea coronavirusului, am vorbit cu trei librari de la un mare lanț prezent și în București. Corina Stângă-Grasu, Ioana Stănescu și Carmen Florea sunt colege într-un hub cultural din centrul vechi al Capitalei și au vorbit cu foarte multă pasiune despre librărit și alte lucruri magice. Un reportaj de Andrei Zbîrnea.
Am luat parte la ultima zi de librărit, când am stins la final luminile și am privit cu incertitudine către un spațiu gol, stors de viață
Andrei Zbîrnea: Să o luăm cu începutul, cu o cronologie a fiecăruia dintre voi cu ceea ce a însemnat trecerea în starea de urgență. Închiderea magazinelor, a restaurantelor, a librăriilor. Care a fost primul vostru gând în momentul în care ați trecut de la o librărie super-populată, cu oameni pasionați de lectură, la un spațiu închis, în care deciziile nu mai depindeau de fiecare în parte?
Corina Stângă-Grasu: O perioadă tristă pe care eu am perceput-o așa și pentru că îi vedeam pe cei din jurul meu îngrijorați și triști, de altfel eu sunt o persoană veselă și optimistă și cu greu mă poate răsturna ceva. Motiv pentru care singurele lucruri care m-au îngrijorat au fost sănătatea celor dragi, a părinților și a socrilor mei, ce se întâmplă cu librăriile, nu numai din punct de vedere al locului de muncă, cât al rolului pe care îl au ele în viața noastră și muzica, ce se întâmplă cu industria muzicală, cu artiștii, concertele și oamenii pasionați.
Foto: Răzvan Sălășan
M-am preocupat să fiu cât mai informată în legătură cu ce se întâmplă în lume cu pandemia și industria de retail, m-am implicat cât am putut pentru a promova în online librăria și am avut grijă ca toți cei care trec pragul librăriei să se bucure de tot ce are de oferit această oază, dar cu responsabilitate, măsuri de protecție și grijă pentru cei din jur. Și da, am luat parte la ultima zi de librărit, când am stins la final luminile și am privit cu incertitudine către un spațiu gol, stors de viață.
Ioana Stănescu: Totul s-a petrecut atât de rapid, încât nici nu realizam ce se întâmplă. A fost oarecum un șoc, cu câteva zile înainte totul era normal, librăria plină, mai ales de turiști, ca apoi să fie din ce în ce mai puțini, din ce în ce mai pustiu pe stradă, din ce în ce mai multă îngrijorare și apoi să anunțăm închiderea. Eram de opt ani în librărie și nu existase vreun moment în care să fim nevoiți să închidem și mai ales să nu știm ce va urma. Câțiva colegi au continuat să vină în unele zile, pentru a pregăti comenzi pentru clienții online. Cumva prin ei eram și noi conectați un pic la librărie. În rest, totul a fost o continuă așteptare. Uneori părea că suntem într-o poveste distopică.
Carmen Florea: Pentru mine cel mai greu a fost când am văzut librăria goală, și de cărți și de oameni, atunci când am revenit. În perioada lockdown-ului îmi era atât de dor încât mă gândeam să trec în ilegalitate (pentru că nu erau permise decât vizite scurte pe lângă casă) și să merg să o văd. Timpul a trecut greu pentru că pentru mine librăria e un modus vivendi, nu doar un loc de muncă.
Și, dacă a fost necesar să tai din buget, nu am făcut acest lucru din cel pentru cărți
AZ: Fără a ne referi efectiv la cifre, mulți oameni și-au pierdut joburile sau au avut venituri diminuate de criza financiară generată de pandemie. Printre ei în mod sigur se află și cititori, audiofili sau cinefili. Cum ați fi procedat voi dacă v-ați fi aflat în locul lor, în așa fel încât să rămâneți totuși conectate cu fenomenul cultural pe care îl urmăreați anterior?
CSG: Din punctul ăsta de vedere mă consider o persoană norocoasă, am dispus de economii bunicele în momentul când a lovit pandemia. Aveam cărți pe lista de așteptare, deși asta nu m-a ajutat foarte mult, pentru că a fost o perioadă în care am stat prost cu concentrarea. Cu abonamentul la Netflix am putut să urmăresc o groază de seriale și filme noi, iar la muzică am încercat să compensez lipsa concertelor live cu audiții interminabile de albume pe YouTube, Spotify și cu ajutorul CD-urilor din colecție.
Dar chiar și dacă nu aș fi avut toate posibilitățile, cred că m-aș fi descurcat, pentru că lumea culturală s-a adaptat rapid: streaming-urile live cu muzică, piese de teatru și filme, dar și podcast-urile gratuite au împânzit repede internetul. Spre exemplu, am văzut și ascultat Jesus Christ Superstar cu Tim Minchin integral pe YouTube și m-am bucurat de live-urile urcate de Pink Floyd pe canalul lor. Am urmărit interviuri și podcasturi cu trupele preferate ca Haken, Leprous, Devin Townsend sau Dream Theater, ba chiar am luat parte la o serie de podcasturi muzicale cu echipa ProgNotes.
IS: Da, așa este, însă pe de altă parte lumea culturală s-a mutat în online și cred că toți am avut norocul să putem vedea gratis sau nu cu sume foarte mari foarte multe spectacole de teatru, concerte. Cu cărțile este, evident, mai complicat, deși și acestea le mai poți găsi în format digital gratuit. Ca și alții, și eu am încercat să fiu conectată la evenimentele online de tot felul, dar și să citesc tot ce mai aveam prin casă necitit sau să împrumut de la prieteni. Avem norocul de a găsi online multe lucruri frumoase, iar în perioada asta mi se pare că au fost și multe oferte de tot felul, abonamente pe platformegratuite sau cu preț foarte mic.
A fost interesant și că ne-am orientat, cred eu, și către lucrurile care ne fac viața mai frumoasă, astfel că deși vremurile erau și sunt mai grele sau incerte, mulți ne-am păstrat sau chiar crescut, în măsura posibilităților, investițiile pentru plăceri culturale, pentru că nu mai puteam călători sau ieși în oraș, deci nu mai cheltuiam așa mult pe astfel de lucruri. Am decis să cheltuim în schimb pe cărți și să călătorim așa, să alegem un hobby nou și așa mai departe.
CF: Sigur, este o realitate pe care nu o putem ascunde sub preș. Eu mai am experiența unei crize economice, 2008-2010, când lucram în presă, unul dintre cele mai afectate domenii la momentul respectiv. Am încercat să nu intru în panică, să rămân conectată la fenomenele care mă interesau, de la distanță, desigur și nu am renunțat la carte și muzică, în special. Nici la criza precedentă, nici acum, deși s-a simțit și la mine financiar, pentru că unele dintre colaborări s-au încheiat în noul context. Și, dacă a fost necesar să tai din buget, nu am făcut acest lucru din cel pentru cărți.
Mai rămâne însă o mare problemă, anume creșterea accesibilității cărții
AZ: Un semnal încă de dinainte de pandemie, de la EUROSTAT, ne punea în fața unui adevăr crunt, greu de acceptat de anumite persoane. 93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an. Asta s-ar traduce prin faptul că plaja de cititori se reduce undeva la 1,2-1,3 milioane dintr-o masa totală ipotetică de 18 milioane de români. Cât de greu este pentru librării (fizice sau online) să se lupte pentru un grup atât de restrâns? Aș adăuga că probleme și mai mari există în orașele mici, de sub 50.000 de locuitori.
CSG: Asta e o întrebare grea. Adevărul este că rețeaua de librării nu supraviețuiește doar din vânzare de carte tradițională, la asta se adaugă și toate lucrurile care ne fac viața mai frumoasă: seturile acelea fancy de ceai pentru pasionații de licoare magică&caldă, vinilurile pentru colecționarii și iubitorii de muzică, sau manga, foarte populară în rândul tinerilor la momentul ăsta. De fapt, manga, aceste benzi desenate japoneze traduse în engleză, cred că sunt mai mult decât un trend, ele atrag tinerii către lectură și mișcă ușor statisticile despre care vorbești. Zilele trecute discutam cu un domn care căuta niște titluri de manga pentru nepoata sa din Sighetu Marmației. Asta m-a impresionat.
Este într-adevăr o excepție, dar da, prin comparație, în orașele mici, șansele ca acei copii să pună mâna pe o carte ce să le stârnească curiozitatea, scad considerabil. Noi încercăm să ajutăm atât cât ține de noi prin recomandări în librărie și online. Apoi există lansările de carte și ateliere care au loc pe pagina generală a librăriei. De altfel, dacă vorbim de acces, comenzile plasate online pot fi livrate oriunde în țară, iar colegii de la site știu că au fost implicați în multe proiecte sociale, printre care și construirea unei biblioteci pentru o școală primară (Helikon Hub). Am putut dona și eu atunci câteva cărticele, editurile au ajutat și ele.
IS: Nu cunosc statisticile legate de numărul celor care cumpără cărți și datele sunt dificil de extras în România, dar este util să diferențiem între cei care cumpără și cei care citesc. Datele Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) plasează procentul celor care nu au citit cărți în ultimele 12 luni la 39% (dar datele sunt însă pentru anul 2019, se prea poate ca 2020 să aducă o creștere), unde 9% dintre români citesc zilnic, 13% săptămânal, 16% lunar și 23% de câteva ori pe an. Piața de carte este foarte competitivă. Ultimii șapte ani au reprezentat o perioadă de consolidare și extindere pentru majoritatea lanțurilor fizice, dar și de investiții consistente în logistică din partea celor din mediul online, chestiune care a luat amploare bineînțeles în pandemie. Iar cererea de carte și-a păstrat tendința de creștere, chiar și în timpul pandemiei. Prin urmare, avem cititori, iar prima condiție a creșterii numărului de cumpărători este atinsă. Mai rămâne însă o mare problemă, anume creșterea accesibilității cărții – prin politici de preț, măsuri legislative și multiplicarea punctelor de distribuție sau împrumut.
Foto: Alex Galmeanu
Uitându-ne la dificultățile cu care societatea noastră se confruntă în prezent, cartea nu va aluneca în irelevanță, însă orașele mici sunt victimele tuturor transformărilor sociale și economice semnificative din ultimii 30 de ani. După căderea regimului communist, a dispărut infrastructura de distribuție a cărții, iar urbanul mic și ruralul au fost lăsate pradă unei monoculturi televizate, iar acum societatea îi stigmatizează numindu-i „analfabeți funcționali”. România nu este o societate care încurajează lectura (de orice fel) și majoritatea populației ei încă trăiește sub auspiciile unei culturi a supraviețuirii.
CF: Din fericire, la noi în librărie nu se simt așa crunt lucrurile. A fost o perioadă dificilă, consumul de carte, muzică și film a scăzut, dar oamenii au revenit și lucrurile sper că vor reveni încet, dar sigur, pe un făgaș mai bun. La nivel de țară nu stăm bine deloc, dar aș încerca să nu dramatizez, există cititorii feroce, care iubesc librăriile și au încredere în ele, există oameni care vin pentru recomandări și schimb de impresii și pleacă de la noi încântați de noile descoperiri, există tineri care îndrăgesc și cartea tipărită, dar citesc mult și ebook-uri. Editurile fac mari eforturi să păstreze proaspătă oferta de carte, ceea ce înseamnă că există speranță. Alături de colegi, sprijin și eu demersul lor și încerc să promovez cartea atât în librărie, cât și în afara ei (aici mă refer în special la articole de pe blog sau la postările de pe rețelele de socializare).
Colecționarul din 2021 nu face rabat de la plăcerea maximă
AZ: Să ne uităm puțin și printr-o lupă mai optimistă. De ce credeți că anumite formate tradiționale (cartea tipărită, vinilul) încă sunt consumate chiar și la noi în țară la o valoare peste medie? Asta în comparație cu DVD-urile cu filme, CD-urile muzicale sau cărțile pe e-book reader (acestea din urmă nu și-au atins încă potențialul, editurile românești nefiind neapărat implicate în promovarea lor intensivă). Cum arată colecționarii din 2021? Cu ce sunt ei diferiți de cei din anii ’90 spre exemplu.
CSG: Cartea tipărită nu o să moară niciodată, așa cum nici muzica nu o să dispară prea curând din forma fizică care se adresează colecționarilor, și nu e doar părerea mea. E vorba de un ritual, când ai cartea în mână și îi miroși paginile noi abia ieșite din tipar sau îi simți aroma aia vintage și încărcată de istorie, treci cu degetele peste literele ieșite în relief sau pe ilustrația coperții, întorci pagina pe măsură ce avansezi și plasezi semnul tău de carte preferat în locul unde te-ai oprit cu lectura.
O experiență total diferită apare și la viniluri, bine aici a contribuit și trendul anilor ‘80-’90 care a revenit la modă (de la fashion, la serialul Friends). Poți să privești îndelung artwork-ul până să scoți vinilul din folie, apoi îl așezi frumos pe pick-up, fixezi acul și cât timp se învârte ai parte de cel mai cald și fidel sunet. CD-urile încă au acolo publicul lor, DVD-urile cred că sunt aproape de finalul vieții, cinefilii au alternative solide, de la Netflix și Mubi, până la experiența de teatru și cinema. Poate doar cei pasionați de efecte speciale și SGI să mai adauge câte un BluRay la colecție.
Colecționarul din 2021 nu face rabat de la plăcerea maximă. E suficient să ne uităm la tânărul iubitor de manga, cu acces la benzi desenate, fel de fel de informații și materiale online. Și cu toate astea preferă să colecționeze cartea fizică, să vadă ilustrațiile acolo, în mâna sa. Dar mai mult decât atât, îi place să se întâlnească cu cei de vârsta sa și să discute despre pasiunea comună, un ritual de preachiziție, dacă vreți. Colecționarul din 2021 aș spune că e în căutare de absolut, și nu doar de lucruri de colecționat, ci și de experiențe.
IS: Cartea „tradițională” nu este doar un tip de media sau o formă de tehnologie, așa cum ar vrea să ne facă să credem diverși înțelepți în „cu de toate”. Cartea este un artefact social și cultural. Lectura este o deprindere care se învață, nu e înăscută, și este în mod fundamental relațională. Ceea ce înseamnă că actul de a citi nu este gestul unui individ separat de lumea din care face parte. Actul de a citi nu este un „skill” cât o practică socială, nu este doar obiect fizic, ci și idee, interfață, conținut, iar aceste dimensiuni ale sale îi permit să tranziteze o pluralitate de situații sociale și să dețină multiple semnificații culturale.
O tabletă sau un e-reader nu poate șterge istoria de jumătate de mileniu a cărții și cărările săpate de aceasta în imaginarul și uzanțele noastre culturale. S-a mai prezis moartea cărții fizice și nu a venit. Pe de altă parte, în România sunt tot felul de probleme cu formatul ebook și editurile nu își bat capul să mai încerce, iar consumul e greu de contabilizat sau prezis la noi, pentru că există și multă piraterie.
Colecționarul din 2021 nu este diferit de cel din 1990. Amândoi caută cartea rară (bibliofilie) sau cărțile inedite (în conținut, materialitate, format etc). Din păcate pentru colecționarii locali, producția de carte românească ce-i este dedicată este foarte redusă (și se confundă deseori un tiraj mic cu raritatea, ceea ce nu e tocmai același lucru). Alții caută nostalgia, alții să susțină artistul, dacă ne gândim la vinil. Cea mai mare diferență pentru colecționarul din 2021 față de cel din 1990 este accesul virtual nelimitat la colecții din lumea întreagă.
CF: Generația media, și poate chiar și cea tânără, au moștenit câte ceva din anii de după Revoluție. Nu cred că a trecut suficient timp pentru a ne schimba preferințele. Ebook-urile nu au prins nicăieri așa cum s-a sperat, dar cred că lucrurile se vor schimba peste ceva timp. Plus că există încă multă piraterie, adică material necontorizat, așa că nu știm exact cât se consumă. Editurile nu au promovat acest tip de carte, dar odată cu pandemia au existat edituri care au lansat și ebook-uri, din dorința de a încerca să facă titlurile mai accesibile. Unele chiar au oferit și volume gratuite.
Altfel, în perioada de care aminteam, nu existau prea multe variante pentru a asculta muzică în afară de viniluri si casete. Pick-up aveau mulți, discuri nu prea erau. Ca și la librării, când veneau noutăți, erau cozi și întreaga stradă fremăta. Colecționarii sunt nostalgici, e aproape un pleonasm, de carte tipărită și viniluri. De DVD-uri nu știu câți sunt, există de ceva timp platforme și pentru filme comerciale, și pentru cele vechi, artistice, oferta e diversă și destul de accesibilă… Asta nu înseamnă totuși că nu există și pasionați. Perioada în care trăim ne somează însă aproape zilnic la căutarea noului, la mobilitate aproape nelimitată, diferențe majore față de anii `90, ceea a determinat desigur și schimbarea, uneori drastică, a preferințelor.
Ar trebui să fim totuși fericiți că trăim într-o epocă atât de avansată tehnologic
AZ: Un mare minus al anului 2021 – SARS-COV-2 este și faptul că lansările de carte (știu că aveați și voi în librărie), concertele, spectacolele de teatru, de dans, filmele de la cinema au fost puse pe HOLD. Vă știu mari amatoare de evenimente, așa că dilema asta vine firesc. Dați-mi fiecare câte un argument PRO și unul CONTRA pentru mutarea performării artei în mediul virtual. Ați testat până acum pe pielea voastră un stream de lansare de carte, de teatru online sau de concert?
CSG: Cel mai mult îmi păre rău că nu pot să mai merg fizic la concerte. Acolo era vorba de locație, de atmosferă, de oamenii, interacțiunile și prieteniile legate. Singurele plusuri pe care le are online-ul e că poți retrăi experiența, adică viziona iar și iar evenimentul înregistrat. Apoi e mișto că partea de logistică nu mai e chiar așa de complicată. Pot avea loc mai multe evenimente în același timp, deci mai multe experiențe. Partea proastă e că nu au același farmec precum cele fizice, unde contactul uman e diferit.
Am urmărit ediția CERCUL cu Radu Paraschivescu și Dan-Liviu Boeriu, numită Șarlatani și Literatura, m-am amuzat copios. După concerte și teatru online nu prea mă dau în vânt, cum am menționat și mai sus, pur și simplu nu e aceeași trăire, dar povesteam la o întrebare anterioară că am avut plăcerea să văd și să ascult musicalul Jesus Christ Superstar, dar și câteva live-uri mai vechi cu Pink Floyd.
IS: Pro: ar trebui să fim totuși fericiți că trăim într-o epocă atât de avansată tehnologic în care, în cazul unei întâmplări istorice care ne schimbă stilul de viață și ne prinde între patru pereți, putem suplini la o calitate extrem de bună lipsa evenimentelor culturale de tot felul. Să poți călători în jurul lumii la piese de teatru sau concerte cu un minim efort și cu o calitate extraordinară a sunetului si imaginii, stând pe canapea în sufragerie, cred că putem fi recunoscători.
Clar nu e același lucru, nu simți la fel, oricât de bun ai avea calculatorul, plasma, boxele. Nu poți comunica la fel cu artistul, trupa, actorii, nu le poți simți pe viu trăirile pe care le vor transmise, nu e la aceeași intensitate, nu se creează o legătură. Poți oricând să pui pauză pentru o țigară, te mai sună cineva, pică netul, te strigă familia etc. Nu e o conexiune neîntreruptă, ci feagmentată, dincolo de faptul că e mediata de un ecran. Și bineînțeles, e și lipsa socializării și a împărtășirii cu ceilalți cu care iei parte în mod normal la evenimente.
Da, am urmărit și urmăresc lansările și discuțiile celor de la Cărturești, Humanitas, La Două Bufnițe. Am urmărit mai multe piese de teatru oferite gratuit, și din țară și din străinătate, și am și abonament la platforma unteatru. Pentru concerte, mai mult ce s-a transmis live pe Facebook.
CF: Da, mie mi-au lipsit enorm evenimentele… Un argument PRO arta online este faptul că e accesibilă de oriunde, iar organizatorii au priză la un public mult mai mare, nefiind limitați, ca în sală. Lansare de carte am testat, deși mi-au lipsit zâmbetele și discuțiile cu colegii de breaslă, a fost ok și varianta online, dar teatru sau concert nu. Nu rezonez în felul acesta. Am nevoie de vibe-ul de la concert, să simt că muzica trece cumva prin mine, că fac parte din ea. La fel și la teatru, online nu mă încearcă aproape nicio emoție.
Așa că mi-am păstrat entuziasmul și am avut răbdare, capitol la care am mari carențe, recunosc, dar uite că pandemia are și aspecte ”pozitive”, ca să zic așa. Mi-am exersat răbdarea. Deja weekendul trecut am fost la teatru, cu mare plăcere și emoție. La final, publicul era în picioare și au fost mai multe rânduri de aplauze ca niciodată. Aștept și concertele!
Februarie 2021
#interviuripentrurealitate
