Cand se plătesc, de fapt, pensiile care nu sunt pe card? Anunț oficial de la Poșta Română

Cand se plătesc, de fapt, pensiile care nu sunt pe card? Anunț oficial de la Poșta Română
Pensionarii care nu au pensiile pe card vor primii banii abia în a doua jumătate a săptămânii
Pensionarii care nu au pensiile pe card vor primii banii abia în a doua jumătate a săptămânii, adică după ziua de 1 Mai, potrivit anunțului oficial făcut de compania Poșta Română.
Compania Națională Poşta Română va modifica programul de lucru al subunităţilor poştale pentru minivacanța de 1 Mai și Paștele ortodox. Astfel, miercuri, 1 Mai, „Ziua Internațională a Muncii”, toate subunităţile poştale din mediul rural și urban vor fi închise.
În schimb, joi, 2 mai, toate subunităţile poştale din mediul rural și urban vor funcționa conform programului normal de lucru.
Tot în Joia Mare, poștașii vor începe distribuirea pensiilor, în termenul asumat cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Între 3 mai (Vinerea Mare) – 6 mai (luni, a doua zi de Paști), toate subunităţile poştale din mediul rural și urban vor fi închise. Începând de marți, 7 mai, toate subunităţile poştale îşi vor relua activitatea conform programului obișnuit.
Citește și:
- 19:30 - Șoc la pompă: Pragul de 50 de lei nu mai asigură nici măcar 6 litri de carburant. Prețurile se apropie vertiginos de 10 lei
- 16:41 - Fondul de Mediu are 1,2 miliarde lei pentru Programul Rabla 2026. Câte mașini noi vor fi subvenționate?
- 16:14 - Ultimatum PSD la Buget: Pachetul „One-Off” sau blocarea anexelor. Bugetul pe 2026, în pericol
- 14:24 - Inflația în Uniunea Europeană crește ușor, România rămâne pe primul loc la scumpiri
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











