AUR propune ca Pilonul II de pensii să devină opțional. Ce opțiuni au româniii care deja contribuie?

pensii234pilonulII
Alianța pentru Unirea Românilor a depus o propunere legislativă care vizează modificări radicale aduse Pilonului II de pensii, prin transformarea acestuia dintr-un sistem obligatoriu într-unul exclusiv opțional.
Potrivit proiectului semnat și de liderul formațiunii, George Simion, persoanele care doresc să-și asigure și o pensie administrată privat ar urma să depună o cerere, în timp ce aceia care contribuie în prezent, dar nu mai doresc să o facă, se pot retrage, potrivit Profit.ro.
Cei care aleg să se retragă din sistem nu vor primi banii pe loc, sumele rămânând în administrarea fondurilor private, urmând a fi accesate de beneficiar la momentul deschiderii dreptului de pensie.
Inițiatorii susțin că schimbarea va introduce un element de concurență reală între administratorii de fonduri de pensii, obligați să demonstreze valoarea serviciilor oferite pentru a atrage și fideliza clienți.
AUR: Actualul sistem crează "un circuit financiar care beneficiază multiple categorii de intermediari în detrimentul contribuabililor”
În opinia AUR, eliminarea caracterului obligatoriu ar stimula apariția unor produse financiare inovatoare și personalizate și ar oferi contribuabililor controlul real asupra propriilor contribuții sociale.
Potrivit expunerii de motive, analiza funcționării Pilonului II arată că „un mecanism financiar complex” direcționează contribuțiile cetățenilor către companii private, care încasează comisioane consistente pentru administrarea fondurilor. Ulterior, o parte semnificativă din bani este reinvestită în titluri de stat, „creând un circuit financiar care beneficiază multiple categorii de intermediari în detrimentul contribuabililor”.
AUR mai subliniază că sistemul actual garantează un flux constant de resurse către administratori, în lipsa posibilității contribuabililor de a opta pentru alternative. „Această configurație creează o situație de monopol de facto asupra unei părți din contribuțiile sociale, în absența consimțământului liber exprimat al titularilor”, arată documentul.
Pilonul II, mărul discordiei între partidele din coaliție
Administrarea banilor din Pilonul II de pensii a devenit un subiect de dispută inclusiv în sânul Coaliției, după ce guvernul Bolojan a adoptat o lege privind plata pensiilor din Pilonul II, care limitează retragerile la o primă tranșă de 30% din sumă, restul urmând a fi eșalonat pe o perioadă de opt ani.
Cum funcționează Pilonul 2 de pensii, după modificările Guvernului Bolojan. Profesorul Anton Hadăr, explicații în exclusivitate
Fostul ministru USR al Economiei, Claudiu Năsui, susține că argumentele invocate de premier pentru a justifica blocarea accesului românilor la Pilonul II de pensii sunt doar niște minciuni. Mai mult, Năsui a declarat că acest demers nu face parte din obligațiile formulate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
Scandal pe Pilonul 2, reziștii sar la gâtul premierului. Năsui: ”Sunt bulversat de toate minciunile pe care le zice Bolojan”
Citește și:
- 19:37 - Dispute în Consiliul Economic și Social pe proiectul de buget. Patronatele au dat aviz FAVORABIL, sindicatele au dat aviz NEGATIV. Ambele părți indică riscuri majore
- 17:53 - Parteneriat Strategic la București: Zelenski și Nicușor Dan anunță producția de drone în România și garanții pentru minoritatea română - VIDEO
- 16:02 - Volodimir Zelenski și Nicușor Dan au semnat acordurile și parteneriatele stategice comune, la Palatul Cotroceni
- 15:44 - Sprijin masiv pentru transportatori: Subvenție de 85 de bani pe litrul de motorină până la finalul anului 2026
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News










