ANAF își deschide magazin online pentru vânzarea obiectelor confiscate

ANAF își deschide magazin online pentru vânzarea obiectelor confiscate
ANAF își va deschide magazin online unde va comercializa produsele confiscate de la contribuabilii rău platnic
Agenția Națională de Administrare Fiscală face pasul către Mileniul III și își va deschide magazin online unde va comercializa produsele confiscate de la contribuabilii rău platnici.
Românii vor avea acces mai facil la obiectele confiscate de ANAF în cadrul controalelor, odată cu deschiderea magazinului online special creat în acest scop.
În cadrul acestui magazin virtual, toate obiectele confiscate de Fisc vor fi scoase la licitație, oferind oportunitatea celor interesați de a cumpăra bunuri la prețuri atractive. De asemenea, după a treia licitație, obiectele scumpe vor fi subiectul unei reduceri de 50%, ceea ce va face ca și aceste bunuri să fie accesibile și pentru cei care au un buget limitat.
Ministerul de Finanțe a anunțat că va crea o platformă unde vor fi postate toate bunurile confiscate și comercializate, în scopul recuperării prejudiciilor aduse statului român de către cei care se sustrag obligațiilor fiscale.
În prezent, sunt organizate doar licitații fizice
Anunțurile cu bunuri valoroase vândute la prețuri mici sunt mai greu de găsit pe site-ul instituției. Bunurile scoase la licitație și postate pe site-ul Fiscului sunt confiscate de la datornici. Autoturismele și terenurile sunt cele mai căutate.
Totuși, ajung la licitație și produse mai scumpe, precum avioane, vagoane de tren, imobile sau mașini de lux. Uneori, aceste obiecte sunt vândute la nici jumătate din valoarea lor de piață, scrie realitatea.net.
Săptămâna trecută, de exemplu, ANAF a încasat aproximativ 1.400.000 de lei după vânzarea de metale și pietre prețioase.
În zilele următoare, vor fi licitate șase imobile în valoare de aproape două milioane de lei
Pentru a beneficia de oferte trebuie să accesați secțiunea „Anunțuri” disponibilă pe site-ul ANAF. Acolo veți găsi listele cu bunurile sechestrate valorificate prin licitație, pentru fiecare județ în parte.
În cazul în care un bun ajunge la a doua licitație, prețul scade cu 25%. La a treia licitație, reducerea este de 50%.
Pe lângă site-ul web, Fiscul a creat o pagină pe o rețea de socializare unde sunt postate constant fotografii cu obiecte confiscate.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 19:37 - Dispute în Consiliul Economic și Social pe proiectul de buget. Patronatele au dat aviz FAVORABIL, sindicatele au dat aviz NEGATIV. Ambele părți indică riscuri majore
- 17:53 - Parteneriat Strategic la București: Zelenski și Nicușor Dan anunță producția de drone în România și garanții pentru minoritatea română - VIDEO
- 16:02 - Volodimir Zelenski și Nicușor Dan au semnat acordurile și parteneriatele stategice comune, la Palatul Cotroceni
- 15:44 - Sprijin masiv pentru transportatori: Subvenție de 85 de bani pe litrul de motorină până la finalul anului 2026
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News










