Invitat, joi, în emisiunea „TU DECIZI!” la Realitatea.NET, într-un interviu 1-1 cu jurnalista Ana Maria Păcuraru, analistul politic Miron Mitrea a explicat în ce măsură ultimele evoluții de pe scena politică pot schimba dinamica finală a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie. Analistul consideră, astfel, că decizia Curții Constituționale a României (CCR) de respingere a candidaturii Dianei Șoșoacă, președintele SOS România, la alegerile prezidențiale „a schimbat agenda publică”. „Noi nu aveam campanie, practic”, a arătat Mitrea, precizând că – anterior acestei decizii – „campania mergea destul de lin către ceea ce își doreau Marcel Ciolacu și PSD-ul”. Decizia CCR, spune Mitrea, ar putea, totodată, să aibă în spate și un motiv mult mai simplu, și anume „să deschidă drumul” unui alt candidat. 

Ana Maria Păcuraru: În ce măsură credeți că această candidatură sau respingerea candidaturii doamnei Diana Șoșoacă va schimba dinamica finală a primului tur a alegerilor?

Miron Mitrea: Bun. Schimbă…

Ana Maria Păcuraru: Pentru că Diana Șoșoacă era cotată cu 7% în sondajul prezentat de noi.

Miron Mitrea: Între 6 și 9% am aproximat-o eu, fără să iau un sondaj. Văzând mai multe sondaje, nu că eu aș fi vreun guru în chestia asta, dar am ceva experiență și am zis că așa va fi. Nu cred. În primul rând a schimbat agenda publică, ceea ce face bine pentru unii politiceni.

Noi nu aveam campanie, practic. PSD-ul cu Marcel Ciolacu, având guvernul, s-a desprins de jocul politic direct și facea campanie, de fapt, guvernând.

O chestie foarte inteligentă, de altfel, și care i-a prins bine tot timpul. PNL-ul, cumva, stătea așa pe marginea drumului și lătra la PSD. Cam asta au făcut în ultima vreme.

Bun. Eu acum exagerez un pic ca să creez o imagine. USR-ul nu exista, decât prin contradițiile doamnei Elena Lasconi care venea, spunea mâine una, mâine alta, și în felul ăsta noi discutam.

Ana Maria Păcuraru: 14% avea Elena…

Miron Mitrea: Cu ce se certa ea cu ea, că nu se certa cu altcineva. AUR-ul a dispărut aproape de tot. George, afara de faptul că îi face curte doamna Lasconi să facă împreună nu știu ce, n-a mai făcut nimic.

Ana Maria Păcuraru: 11% avea și el.

Miron Mitrea: N-a mai făcut nimic spectaculos. Deci nu se întâmpla mai nimic în campanie.

Și campania mergea destul de lin către ceea ce își dorește Marcel Ciolacu și PSD-ul: o victorie liniștită în turul 2 a lui Marcel Ciolacu sau poate a lui Nicu Ciucă, amândoi în turul 2. Dar, sigur, a lui Marcel Ciolacu era primul favorit în acest lucru.

În liniștea asta, în care două partide mărșăluiau liniștite către turul 2, cineva a vrut să bage bățul prin gard. E posibil să fie și asta. Atât de puțin să fie. Și atât de simplu. Adică se arunce în aer campania în speranța că, în felul ăsta, îi deschide drumul lui Mircea, lui Lasconi, și așa mai departe.

Interviul integral poate fi urmărit mai jos:

 
Articolul precedentȘedință extraordinară de Guvern, vineri. Se dau bani pentru noua platforma IT a CNAS și pentru plata concediilor MEDICALE restante
Articolul următorRata anuală a inflației, în scădere! Serviciile s-au scumpit cu 7,8% faţă de septembrie 2023

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau