Piața muncii· 3 min citire

Premierul Orban: „Unii încearcă să facă o întreagă campanie că noi avem ce avem cu producătorii autohtoni. Asta e o mare prostie”

Realitatea Financiara
Scris de Realitatea Financiara Publicat: 8 nov. 2020, 10:44

Premierul a discutat cu prefecți și cu primari, inclusiv cu primarul Capitalei, amenajarea de spații în exteriorul piețelor din București sau înființarea de piețe volante unde producătorii autohtoni să își poată vinde marfa. Discuțiile vin după ce mai multe asociații și partide au spus că măsura nu se justifică și îi va afecta major pe producătorii și comercianții de produse naturale din România.

Premierul Ludovic Orban discutat sâmbătă cu prefecți și cu primari, inclusiv cu primarul Capitalei, Nicușor Dan, ca urmare a deciziei de suspendare a activității piețelor care funcționează în spații închise, solicitându-le să ia măsuri ca producătorii autohtoni să aibă o „posibilitate alternativă” de a-și vinde marfa.

Premierul a propus, subliniind că propunerea sa se referă la producătorii autohtoni, ca aceștia să poată vinde fie în spații exterioare amenajate în zona piețelor, fie în piețe volante, vinerea, sâmbăta și duminica.

„Unii încearcă să facă o întreagă campanie că noi avem ce avem cu producătorii autohtoni. Asta e o mare prostie, dar pentru asta trebuie o reacție. Să vorbești cu primarii de sector și să le ceri lucrul ăsta” i-a transmis premierul primarului Capitalei.

Primul ministru a precizat, în discuțiile avute, că va transmite Direcțiilor de Sănătate Publică și Direcțiilor Sanitar-Veterinare solicitarea de a sprijini autoritățile locale în amenajarea unor astfel de spații.

În toate discuțiile, premierul a subliniat că este vorba despre producătorii autohtoni.

În discuția cu Nicușor Dan a afirmat că în piețele din București sunt mulți comercianți intermediari care nu au nicio bucată de pământ, care au certificat de producător obținut de la diferiți primari de prin jurul Bucureștiului și care nu sunt producători.

”Trebuie toți producătorii autohtoni care au marfă românească să aibă această posibilitate să vândă în spațiile deschise amenajate în jurul piețelor și în piețele volante”, a adăugat premierul.

La rândul său, primarul orașului Sebeș, Dorin Nistor, a anunțat sâmbătă pe Facebook că a discutat cu premierul pe tema situației piețelor agro-alimentare.

„Mesajul pe care dorim să îl transmitem și al cărui mesager devin în comunicarea cu toți primarii din județul Alba este acela că piețele agro-alimentare care se înscriu în caracteristicile de spații deschise, aerisite, își mențin funcționalitatea. Ne dorim ca acest mesaj să ajungă la producătorii agricoli, care au nevoie să fie sprijiniți în această perioadă. De asemenea, consumatorii doresc să cumpere produse românești proaspete, care se regăsesc în oferta generoasă a piețelor noastre, mai ales toamna” a transmis Nistor, pe Facebook.

Sursa: Realitatea Din PNL

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața muncii