Energie· 2 min citire

Prețul energie, maxim istoric joi, scădere semnificativă vineri

nineoclock.ro-Hidroelectrica-energie-baraj-hidrocentrala-ecluza

nineoclock.ro-Hidroelectrica-energie-baraj-hidrocentrala-ecluza

Emanuel Focșan
Scris de Emanuel Focșan Publicat: 17 ian. 2019, 17:13

Prețul energiei electrice pe piața bursieră spot, cu livrare vineri, a ajuns la o medie 375 de lei pe MWh, în scădere cu 26% față de prețul energiei cu livrare joi, când s-a înregistrat recordul istoric de 507 lei pe MWh, potrivit datelor publicate pe site-ul operatorului bursier OPCOM și analizate de AGERPRES.

Prețul maxim orar este de 505 lei pe MWh, față de nivelul maxim de 650 de lei pe MWh, înregistrat pentru cel cu livrare joi.

În regiune, România rămâne țara cu prețurile cele mai mari, alături de Ungaria (80,20 euro pe MWh). În Slovacia, prețul este de 65,86 euro pe MWh, iar în Cehia, de 63,66 euro pe MWh. România este cuplată la nivel de piață spot cu aceste trei țări.

De regulă, prețul pe piața spot scade odată cu creșterea producției de energie din surse regenerabile, care este cea mai ieftină, dar și cu scăderea consumului, pe fondul încălzirii vremii.

Administrația Națională de Meteorologie a emis joi mai multe avertizări cod galben de intensificări ale vântului, valabile pentru această după-amiază în vestul și nordul țării.

Totodată, debitele Dunării și ale râurilor sunt în creștere, ceea ce va determina o majorare a producției Hidroelectrica.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), debitul Dunării va crește în următoarele zile, până la valoarea de 4.300 metri cubi pe secundă, situându-se sub media multianuală a lunii ianuarie, de 4.950 metri cubi pe secundă.

În ceea ce privește râurile interioare, debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuală lunare.

Joi, la ora 13:30, consumul de energiei al țării era de 8.619 MW, producția, de 7.229 MW, iar importurile - 1.390 MW.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Energie