Avertisment dur al comunității de afaceri româno-germane la adresa clasei politice. Situația sanitară din țară este dramatică, mor zilnic aproape 500 oameni, este de neînțeles cum pot fi purtate dispute politice, în loc să se ajungă la un consens, a transmis Camera de comerț româno-germană.
"Cu atât mai mult, factorii de decizie politică sunt chemați să ofere condiții-cadru sigure și stabile, să găsească soluții concrete pentru ieșirea din actuala criză și să își asume responsabilitatea", se arată într-un comunicat al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK Romania).
Potrivit investitorilor, având în vedere provocările, dar și oportunitățile globale și regionale, România ar putea fi unul dintre învingători, mai ales în contextul finanțărilor care urmează să vină din partea UE, dacă se asigură stabilitatea necesară, o direcție clară și dacă se pun în aplicare soluții concrete. Reprezentanții mediului de afaceri german subliniază, însă, că au impresia că se întâmplă exact contrariul, iar măsurile necesare ieșirii din impas sunt inexistente.
AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. Înființată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe.