Actualitate· 6 min citire

Teodorovici face anunțul! Cine și cum va beneficia de facilități fiscale?

calcule4557taxe

calcule4557taxe

Scris de Iulian Budusan Publicat: 25 iun. 2019, 13:32

Ministerul Finanțelor Publice ia în calcul două scenarii pentru acordarea unor facilități fiscale, pentru datorii de peste și, respectiv, de sub un milion de lei, a afirmat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, la conferința "Politici fiscale pentru restructurarea financiară și susținerea mediului de afaceri".

Potrivit acestuia, măsurile de acordare a unor facilități fiscale se vor aplica în funcție de valoarea obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, astfel: măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion lei, bazate pe un plan de restructurare, plată eșalonată și supraveghere fiscală pe perioada înlesnirii; anularea accesoriilor în cazul datoriilor sub un milion lei sau a celor peste un milion de lei care nu pot beneficia de restructurare (eșalonare, reorganizare, insolvență), dacă obligațiile bugetare principale se achită până la 30 noiembrie 2019.

"Este vorba de un cadru legislativ care propune un plafon de un milion de lei împărțit între persoane fizice și persoane juridice. Această viitoare ordonanță se referă la măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion de lei, bazate pe un plan de restructurare, test al creditorului privat prudent, plată eșalonată și supraveghere fiscală din partea ANAF-ului pe perioada acestei înlesniri. Cu alte cuvinte, oarecum sunt similare procedurile din zona de insolvență, să spunem, ca plan de restructurare pe baza căruia se ia decizia, în baza solicitării acelei companii, că nu e obligație, este doar un cadru legal. Pe baza acestui cadru, compania respectivă poate face o astfel de solicitare, prezintă un astfel de plan de restructurare care se face de o persoană autorizată, exact ca și în cazul, să spun așa, insolvenței, dacă nu mă înșel, și se face această eșalonare a obligațiilor la plata accesoriilor și se poate chiar reduce până la jumătate din principal, 30, 40, 50%, sunt mai multe propuneri", a spus Eugen Teodorovici.

Ministrul a subliniat că sectorul privat va fi principalul beneficiar al măsurii.

"În primul rând, această restructurare financiară. Să știți că aici am mai spus-o, o repet ca să fie foarte clar, s-a pornit ideea de la companiile de stat, cele cu foarte mari probleme și care nu cred că au altă soluție de salvare. Este o șansă pe care încercăm să o dăm acestor companii, dar în același timp este corect să aplicăm un astfel de regim și companiilor private și companiilor de stat", a afirmat el.

Șeful de la Finanțe a atras atenția că restructurarea financiară nu reprezintă o amnistie fiscală, iar modul în care se va realiza va fi pus pe pagina de internet a ministerului, respectiv ordonanța de urgență și nota de fundamentare care o însoțește.

De asemenea, marți vor fi prezentate o serie de modificări ale Codului Fiscal și Codului de Procedură Fiscală, propuneri discutate încă de anul trecut cu mediul de afaceri.

"Sunt modificări propuse, solicitate de mediul de afaceri, adică menite să ducă la simplificare și de proceduri și de costuri și la o flexibilizare a activității economice", a susținut ministrul.

În ceea ce privește prima măsură, respectiv de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii cu datorii mai mari de un milion lei, obiectivul îl constituie crearea unui mecanism alternativ procedurii de acordare a eșalonării la plată, reglementată deja în Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, respectiv un mecanism de restructurare a obligațiilor bugetare la 31 decembrie 2018.

Scopul măsurii îl constituie revitalizarea și evitarea deschiderii procedurii de insolvență a contribuabililor care au acumulat datorii bugetare în decursul timpului și nu au avut posibilitatea să le achite.

Restructurarea obligațiilor bugetare poate consta în una sau mai multe măsuri, iar una dintre acestea trebuie să fie reprezentată de înlesnirile la plata obligațiilor bugetare. Măsurile de restructurare a obligațiilor bugetare care pot fi propuse prin planul de restructurare sunt următoarele: plata eșalonată a obligațiilor bugetare; conversia în acțiuni a obligațiilor bugetare, în condițiile reglementate de Codul de procedură fiscală; stingerea obligațiilor bugetare prin darea în plată a unor active ale debitorului, potrivit procedurii reglementate de Codul de procedură fiscală; anularea unor obligații bugetare principale în proporție de 30%, 40% sau 50%, după caz, din totalul acestora.

Totodată, ministrul Finanțelor a prezentat și o situație a contribuabililor persoane juridice cu datorii de peste un milion de lei. Potrivit datelor MFP, la finalul anului trecut, 31 de companii de stat aveau datorii de peste 748 milioane de lei și accesorii (dobânzi penalizatoare) de 981,4 milioane de lei, 28 de companii cu capital privat și de stat aveau datorii de 529 milioane de lei și accesorii de 388 de milioane de lei, 2.633 de firme cu capital privat aveau datorii de 12,9 miliarde de lei și accesorii de 8,6 miliarde de lei, iar 30 de instituții publice datorau statului 71,7 milioane de lei și accesorii de 56 de milioane de lei.

În ceea ce privește anularea accesoriilor în cazul datoriilor de sub un milion lei dacă obligațiile bugetare principale se achită până la 30 noiembrie 2019, din prezentarea făcută de ministru rezultă că anularea tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale datorate bugetului general consolidat, restante la de 31 decembrie 2018, administrate de ANAF, se realizează cu următoarele condiții: stingerea până la 30 noiembrie 2019 a obligațiile bugetare principale restante la 31 decembrie 2018; stingerea până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor a obligațiilor bugetare principale cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 și 30 noiembrie 2019; depunerea până la data înregistrării cererii de anulare a accesoriilor, a tuturor declarațiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal; depunerea, până la data de 30 noiembrie 2019, a cererii de anulare a accesoriilor.

În plus, o situație a contribuabililor cu datorii de sub un milion de lei indică faptul că, la finalul anului trecut, 22.988 de persoane fizice (inclusiv PFA, II, IF sau profesii liberale) însumau datorii de 698,9 milioane de lei și accesorii de 800 milioane de lei. De asemenea, 285.322 de companii cu capital privat aveau datorii de 16,6 miliarde de lei și 9 miliarde de lei accesorii.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate