Raport Banca Mondială: Românii emigrează în masă, rata sărăciei este încă cea mai ridicată din UE

Raport Banca Mondială: Românii emigrează în masă, rata sărăciei este încă cea mai ridicată din UE
România se confruntă cu o problemă majoră de migrație a celor mai buni oameni
În ciuda progresului economic notabil al României în ultimii ani, problemele sociale și economice persistă și își lasă amprenta asupra țării. Printre cele mai mari probleme se numără migrația masivă a celor mai buni oameni și persistența sărăciei, dezvăluie „Diagnosticul Sistematic de Țară Actualizat”, publicat de Banca Mondială.
Cel mai recent raport al Băncii Mondiale pentru România dezvăluie o realitate dureroasă: după mai bine de trei decenii de la Revoluție și integrarea în UE și NATO, țara noastră se confruntă cu o problemă majoră de migrație a celor mai buni oameni. Tinerii români cu studii superioare și experiență profesională aleg tot mai des să își caute fericirea și succesul în afara țării, iar această tendință afectează în mod direct dezvoltarea economică, socială și culturală din România.
Dincolo de problema migrației, România se confruntă cu o rată a sărăciei cea mai ridicată din Uniunea Europeană. Chiar dacă PIB-ul a crescut de 10 ori în ultimele decenii și am atras investiții străine de peste 100 mld de euro, diferențele sociale și economice dintre români rămân uriașe. În plus, sistemul de educație și cel financiar din România sunt departe de a fi suficient dezvoltate pentru a stimula dezvoltarea mediului privat și a facilita evoluția socială a cetățenilor.
„România își continuă progresul economic de creștere și convergență a veniturilor, totuși „povestea celor două României” persistă. SCD 2018 a rezumat narațiunea generală a dezvoltării socio-economice a țării ca o poveste a două Românii: una urbană, dinamică și integrată cu UE; cealaltă rurală, săracă și izolată.
După cinci ani, țara a făcut unele progrese în abordarea constrângerilor în calea creșterii, precum și în reducerea sărăciei și a inegalității, în ciuda mai multor șocuri fără precedent, cum ar fi pandemia de COVID-19 și invazia Rusiei în Ucraina.”, scrie instituția mondială în raport.
Rată mare de creștere, disparități considerabile între regiunile României
”Rata de creștere a României rămâne printre cele mai ridicate din UE, stimulând convergența nivelului de trai cu europenii medii. Cu toate acestea, rata sărăciei în România este încă cea mai ridicată din UE. Inegalitatea rămâne, de asemenea, relativ ridicată în comparație cu alte țări din UE, cu disparități considerabile între regiunile României. Acest SCD identifică șase rezultate la nivel înalt (HLO) pentru a accelera atingerea de către România a obiectivelor duble, reducerea sărăciei și prosperitatea comună. Rezultatele, dacă vor fi realizate în următorii cinci până la zece ani, ar marca o îmbunătățire a bunăstării populației, și în special a celor mai sărace și mai vulnerabile.
Acestea sunt
(i) mediul instituțional și economic previzibil pentru oameni și întreprinderi;
(ii) acces egal la servicii publice de înaltă calitate la nivelul administrației centrale și locale;
(iii) rezultate mai bune în sănătate și educație pentru toți;
(iv) condiții favorabile pentru locuri de muncă mai multe și mai bune în sectorul privat; (v) atenuarea schimbărilor climatice pentru durabilitatea mediului a activității economice; și
(vi) rezistența la șocuri și adaptarea la schimbările climatice, în special pentru gospodăriile vulnerabile.
În ciuda creșterii economice impresionante, obținerea unei prosperități comune și a îmbunătățirii durabile a bunăstării va rămâne o realitate îndepărtată dacă România nu își va aborda provocările de guvernare”, scrie banca Mondială în raport.
Problemele care frânează dezvoltarea României
Raportul Băncii Mondiale susține că principalele constrângeri care împiedică creșterea productivității și prestarea serviciilor publice sunt legate de guvernanță și de calitatea instituțiilor.
Migrația, caracteristicile de bază ale pieței muncii și deficitele de competențe afectează cantitatea, calitatea și productivitatea forței de muncă.
„Întrucât românii care emigrează sunt de obicei mai tineri și cu un nivel de educație mai ridicat decât populația rămasă, societatea românească îmbătrânește și suferă de pe urma unuia dintre cele mai grave exoduri de creiere din întreaga lume.“
Principalele probleme identificate de Banca Mondială:
Rata sărăciei rămâne cea mai ridicată din Uniunea Europeană
Inegalitatea rămâne ridicată
Deficit de angajați calificați și fricțiuni pe piața muncii
Îmbătrânirea populației
Instituții insuficient dezvoltate
Un sector financiar insuficient dezvoltat
Un mediu de afaceri sprijinit insuficient.
Sursa: Realitatea Financiara
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News


























