Micile magazine sătești ar putea fi obligate să suplinească lipsa bancomatelor și să le elibereze numerar clienților

casa-marcat-noi
Micile magazine sătești ar putea fi obligate, printr-un normativ european, să suplinească lipsa bancomatelor și să le elibereze localnicilor sume cash de până la contravaloarea a 150 de euro. Pentru România, o astfel de reglementare se suprapune cu intenția guvernului de a reduce plata cash a pensiilor, ceea ce ar crea probleme tocmai în mediul rural.
Consiliul Europei și Parlamentul European au decis săptămâna trecută în privința unui regulament privind plățile cash să ca micile magazine din mediul rural să permită retragerea de către clienți a sumei maxime echivalente a 150 de euro (circa 750 de lei).
„Accesul la numerar va fi îmbunătățit în special pentru persoanele din zonele rurale care pot avea dificultăți în accesarea unui bancomat. În cadrul noului cadru, comercianții cu amănuntul vor putea oferi retrageri de numerar fără a fi necesară efectuarea unei achiziții. Pentru a preveni abuzurile, astfel de retrageri vor necesita tehnologia cipului și a codului PIN și vor fi supuse unei limite maxime de retragere de 150 EUR sau echivalentul în moneda națională”, se arată în document.
În România există de aproape 10 ani reglementări legale crae prevăd retragrea de numerar de la magazin, dar puțină liumea știe despre existența lor.
Pe de altă parte, impunerea uneie asemena reglemenrăi vine pe donful uneo ample dispute legate de intenbșia guvernuluoi de a reduce plata pensiilor în bani cash, c eea ce a r crea probleme tocmai în mediul rural.
Citește și:
- 08:25 - Donald Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente și le modifică pe cele pentru metale
- 08:21 - Paștele 2026, cel mai scump din ultimii ani: peste 1.000 de lei pentru coșul minim al unei familii
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











