Un dolar în creștere și o scăpare de capital de pe piețele emergente ar putea duce la o altă criză financiară „majoră”, a declarat investitorul George Soros avertizând Uniunea Europeană că se confruntă cu o amenințare existențială iminentă, a transmis Bloomberg.
Un dolar în urcare și fuga capitalurilor de pe piețele emergente ar putea duce la o altă criză financiară „majoră” a declarat marți miliardarul George Soros, atrăgând atenția că Uniunea Europeană este amenințată de un pericol iminent de dispariție.
„Terminarea” acordului nuclear cu Iranul și „distrugerea” alianței transatlantice dintre UE și SUA sunt „destinate să aibă un efect negativ asupra economiei europene și să provoace alte dislocări”, inclusiv o devalorizare a pieței Forex a monedelor emergente, a declarat, marți, Soros într-un discurs la Paris. „S-ar putea să ne îndreptăm spre o altă criză financiară majoră”.
Avertismentele lansate de miliardarul american se referă la saltul randamentelor obligațiunilor suverane italiene care au ajuns la maximele ultimilor ani, iar economii emergente importante, printre care Turcia și Argentina, se luptă să reducă din inflația care se măsoară cu două cifre. Soros care a făcut obiectul unei puternice campanii din partea guvernului de la Budapesta, țara sa natală, are una dintre cele mai sumbre viziuni pentru Uniunea Europeană.
„Tot ce ar fi putut merge prost a mers prost”, a spus el, exemplificând prin criza refugiaților și politicile de austeritate care au catapultat populiștii la putere, precum și „dezintegrare teritorială” care a devenit realitate o dată cu Brexit-ul. „Nu mai este o figură de stil prin care să se spună că Europa este în pericol existențial; este realitatea crudă „, a spus el.
Propunerea lui Soros pentru salvarea Europei sunt în viziunea finanțistului înființarea unui plan Marshall pentru Africa finanțat de Uniunea Europene, de aproximativ 35 miliarde de euro pe an, ceea ce ar diminua uriașa presiune migratoare către continent. El a propus, de asemenea, o transformare radicală a UE, inclusiv abandonarea clauzei care obligă statele sale membre să adere la moneda unică.
„Euro are multe probleme nerezolvate și nu trebuie să i se permită să distrugă Uniunea Europeană”, a spus el.
Comments are closed.