Șefa Băncii Europene are îndoieli privin legalitatea folosirii averilor înghețate ale Rusiei pentru sprijinirea Ucrainei

Lagarde FMI
Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a avertizat miercuri asupra riscurilor majore ale propunerii Comisiei Europene de a utiliza activele îngheţate ale băncii centrale ruse pentru a acorda împrumuturi Ucrainei, calificând ideea drept „o soluţie forţată” din punct de vedere legal şi financiar.
Declaraţiile vin în contextul în care Comisia a supus atenţiei statelor membre UE două variante pentru a furniza Kievului 90 de miliarde de euro în următorii doi ani: fie prin valorificarea activelor ruseşti blocate, fie prin emiterea de datorie pe pieţele internaţionale.
Lagarde a subliniat necesitatea respectării dreptului internaţional şi a evitării oricăror ameninţări la adresa stabilităţii financiare europene, potrivit news.ro.
Ea a evidenţiat rolul BCE de a semnala pericolele implicate, mai ales că activele ruseşti sunt depozitate la Euroclear, o cameră de compensare esenţială pentru sistemul financiar al regiunii, punând în balanţă atât funcţionarea acesteia, cât şi reputaţia întregii zone euro.
Citește și:
- 10:54 - Alertă la pompă. A șasea scumpire din martie ridică prețul benzinei peste pragul de 8,40 lei
- 08:13 - Fermierii ar putea cumpăra motorină cu 4 lei litrul. Ministrul Agriculturii: „Voi propune un mecanism și îl vom aproba în Guvernul României”
- 07:53 - Prețuri mai mari la petrol cu aproape 5%, pe fondul atacurilor din strâmtoarea Ormuz
- 16:15 - UE pregătește plafonarea prețului la gaze. Când se decide soarta facturilor europene în contextul crizei energetice
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News










