România rămâne pe primul loc în Europa când vine vorba de oameni care locuiesc în propriile case, arată cel mai nou clasament Eurostat. Peste 94% dintre români sunt proprietari, un procent care ne plasează detașat în fața altor state precum Slovacia, Ungaria sau Croația.
La celălalt capăt al topului se află Suedia, Germania și Austria, țări în care piața este dominată de chiriași, iar mobilitatea este mult mai mare. Acolo, oamenii se mută des, în funcție de job, studii sau relații, iar ideea de stabilitate prin proprietate nu mai este o prioritate.
Situația din România este însă rezultatul unei schimbări istorice. În 1990, statul deținea aproximativ trei milioane de apartamente și case, iar majoritatea populației trăia cu chirie. Cum achizițiile erau strict controlate în regimul comunist, doar cei favorizați puteau cumpăra.
Privatizarea masivă de la începutul anilor ’90 și inflația uriașă le-au permis însă oamenilor să cumpere locuințele la prețuri foarte mici. De atunci, procentul proprietarilor a crescut constant, în timp ce în Vest tendința a mers în direcția opusă.
În țări precum Franța, Spania, Austria sau Germania, locuințele mari au devenit greu de întreținut, iar costurile ridicate i-au făcut pe mulți să renunțe la ideea de proprietate „pentru statut” și să prefere libertatea oferită de chirie. În România, însă, construcțiile au continuat într-un ritm accelerat, profitând de echilibrul fragil dintre salarii și costurile locative.
Sursa: Realitatea Financiara






















