Record negativ semnalat de BNR. Datoria externă a României a crescut într-o singură lună cu 8 miliarde de euro

COTAȚIA AURULUI APROAPE DE UN NOU RECORD DE 3.000 DE DOLARI, PE FONDUL TENSIUNILOR GEOPOLITICE ȘI AL POLITICII MONETARE Fed
Datoria externă a României a explodat în luna iuie, crescând cu 8 miliarde de euro față de iunie. Suma reprezintă un record istoric și ridică semne de întrebare privind sustenabilitatea finanțelor publice, precum și asupra eficienței măsurilor de austeritate impuse de guvernul Bolojan. Teoretic, o măsură precum eliminarea plafonării tarifelor energiei electrice ar fi trebuit să aibă un efect pozitiv asupra deficitului bugetar și, indirect, asupra nevoii de împrumuturi externe.
Conform datelor prezentate de BNR, dacă în perioada ianuarie-iunie 2025 datoria externă a crescut cu aproximativ 7,5 miliarde de euro, în perioada ianuarie-iulie 2025 aceasta a ajuns la peste 15,2 miliarde de euro, ceea ce înseamnă un salt de 8 miliarde de euro într-o singură lună, valoarea fiind un record istoric, conform datelor analizate de Economica.
Pentru a fi mai ușor de înțeles, suma reprezintă aproximativ 2,5% din Produsul Intern Brut sau circa 40% din valoarea tuturor împrumuturilor obținute de România de la instituțiile bancare internaționale la precedenta criză economică din 2009, mai arată sursa citată.
Singura veste relativ bună din datele prezentate de BNR este că împrumuturile din luna iulie sunt pe termen lung, situație în care presiunea privind returnarea nu ar fi atât de mare și ar permite o revenire economică în următoarea perioadă.
Pe de altă parte, valoarea investițiilor străine directe a crescut ușor, ajungând la 4,3 miliarde euro, insuficient pentru a compensa dezechilibrele.
Citește și:
- 21:21 - Ediția anului ”Culisele Statului Paralel"! Călin Georgescu revine în studioul Realitatea PLUS, față în față cu Anca Alexandrescu. Duminică, ora 20:55 - VIDEO
- 17:14 - Hackeri pro‑iranieni ar fi atacat site‑ul ANAF. Gruparea acuză poziția președintelui Nicușor Dan în conflictul din Orientul Mijlociu
- 16:10 - „Am refuzat să îmi trădez țara”: Publicăm astăzi primele două capitole ale cărții semnate de Gabriel Oprea
- 13:14 - Energia electrică s-a scumpit cu aproape 57%, la nivelul lunii februarie
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











