Raport: Critici pentru administrarea pădurilor aflate în Patrimoniul Mondial, România riscă un conflict diplomatic

salvati padurea
România este incapabilă să protejeze pădurile multiseculare aflate în patrimoniul Mondial al UNESCO și le exploatează abuziv în mod planificat, susține organizația de mediu Agent Green, citând concluziile celui mai recent raportul UNESCO.
"Ministerul Mediului, prin departamentul de biodiversitate, trebuie să preia de urgență coordonarea pădurilor aflate în Patrimoul Mondial UNESCO și să interzică imediat orice lucrări silvice în aceste păduri și zonele tampon ale acestora. În caz contrar, toate componentele sitului transnational din Germania, Austria, Albania, Belgia, Bulgaria, Croația, Italia, Slovacia, Slovenia, Spania și Ucraina vor fi descalificate.
România riscă astfel un scandal diplomatic de proporții
", avertizează Gabriel Păun, președintele Agent Green.În raport, UNESCO acuză tăierile rase și cele abuzive, practicate de Romsilva și ascunse sub numele de progresive, de igienă sau de conservare. Prin aceste operațiuni sunt afectate procesele naturale și este subminată funcția de protecție ale zonelor tampon.Totodată, se impune renunțarea la
asfaltarea DN 66A, un proiect care ar urma să compromită atât zona centrală, cât și cea tampon din Parcul Național Domogled – Valea Cernei.
Agent Green a protestat și a atras atenția în iulie 2019 cu privire la aceste amenințări chiar în zona centrală a acestei componente UNESCO.Totodată, misiunea UNESCO cere combaterea și pedepsirea aspră a tăierilor ilegale, precum și protejarea strict toate făgetele seculare și primare care nu au fost încă incluse în situl transnational pentru a asigura protecția pe termen lung a acestor ecosisteme excepționale.Situl transnațional UNESCO pentru făgetele multiseculare din Carpați și alte regiuni din Europa însumează 92.023 hectare în 12 țări din care 23.981 hectare în România. Siturile UNESCO reprezintă elita ariilor naturale protejate din întreaga lume.
Citește și:
- 16:02 - Volodimir Zelenski și Nicușor Dan au semnat acordurile și parteneriatele stategice comune, la Palatul Cotroceni
- 15:44 - Sprijin masiv pentru transportatori: Subvenție de 85 de bani pe litrul de motorină până la finalul anului 2026
- 15:05 - Economist: „Bolojan a prăbușit economia mai rău decât pandemia!”
- 14:31 - Cine sunt românii care primesc 2.250 de lei lunar la salariu? Anunțul momentului făcut de Ilie Bolojan
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











