PROTEST LA IAR GHIMBAV, BRAȘOV. ANGAJAȚII ÎȘI EXPRIMĂ NEMULȚUMIREA FAȚĂ DE MODIFICĂRILE ADUSE BONIFICAȚIEI DE PENSIONARE

PROTEST LA IAR GHIMBAV, BRAȘOV. ANGAJAȚII ÎȘI EXPRIMĂ NEMULȚUMIREA FAȚĂ DE MODIFICĂRILE ADUSE BONIFICAȚIEI DE PENSIONARE
Angajaţii au declanşat o grevă de avertisment, care se desfăşoară între orele 7.00 şi 9.00
Angajații de la IAR Ghimbav din Braşov protestează joi dimineaţa, nemulţumiţi de modificările aduse prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 156/2024, care vizează reducerea cheltuielilor bugetare. În special, aceștia contestă prevederile referitoare la bonificaţia acordată la pensionare. Ca formă de protest, angajaţii au declanşat o grevă de avertisment, care se desfăşoară între orele 7.00 şi 9.00.
Nemulţumirile sunt legate de articolul XLI din OUG nr. 156/2024, care modifică contractul colectiv de muncă al IAR SA. Conform noilor reglementări, bonificaţia de pensionare, care reprezenta 8% din salariul de bază pentru fiecare an lucrat, va fi acordată eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, în tranşe anuale egale. De asemenea, valoarea totală a bonificaţiei va fi limitată la un salariu de bază.
Federaţia IndustriAll BNS, care reprezintă angajaţii din sectoare precum industria construcţiilor de maşini şi metalice, construcţia de nave sau echipamente electrice, a susţinut protestul, subliniind că aceste schimbări afectează direct drepturile angajaţilor.
Sursa: Realitatea de Brasov
Citește și:
- 12:14 - România, între deficit și riscul de retrogradare. Analiza Consiliului Fiscal asupra bugetului 2026
- 11:43 - Volodimir Zelenski a ajuns în România. Liderul de la Kiev va fi primit de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, la ora 13:30
- 10:54 - Alertă la pompă. A șasea scumpire din martie ridică prețul benzinei peste pragul de 8,40 lei
- 08:13 - Fermierii ar putea cumpăra motorină cu 4 lei litrul. Ministrul Agriculturii: „Voi propune un mecanism și îl vom aproba în Guvernul României”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News










