Prețurile la pompă cresc de la o săptămână la alta. Dacă în cazul benzinei majorarea este încă suportabilă, în cazul motorinei prețul a crescut cu 16 bani într-o lună. Specialiștii vin cu un scenariu sumbru: carburanții s-ar putea scumpi din nou, în perioada imediat următoare, cu 5%.
Potrivit datelor agregate de portalul peco-online, un litru de motorină s-a scumpit în intervalul 19 august – 19 septembrie cu 16 bani, de la 7,43 lei la 7,59.
În aceeași perioadă, un litru de benzină s-a scumpit cu doar 7 bani, de la 7,23 la 7,30 lei.
Evoluția reflectă majorarea internațională a cotației petrolului Brent, care a crescut, în interval de o lună, cu aproape 15 %, de la 383 la 439 de lei/baril.
Chiar și așa, România se află pe locul al 3-lea în Uniunea Europeană în clasamentul țărilor cu cea mai ieftină benzină, după Bulgaria și Malta.