Peste jumătate dintre români sunt îngrijorați de urmările unui CUTREMUR ca cel din 4 martie 1977, însă doar una din cinci locuințe este asigurată, arată un sondaj realizat la solicitarea Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România.

”Au trecut 47 de ani de la cutremurul din 1977, în urma căruia şi-au pierdut viaţa aproximativ 1.500 de oameni şi alţi 11.000 au fost răniţi.

România este, în continuare, una dintre ţările cele mai expuse la seisme, acestea aflându-se în topul riscurilor de care se tem românii. Astfel, potrivit unei cercetări realizate de IRES la solicitarea UNSAR, peste jumătate dintre români sunt îngrijoraţi că un cutremur sau un incendiu le-ar putea afecta locuinţa. Din păcate însă, la nivel naţional, doar una din cinci locuinţe este asigurată: practic, doar 20% dintre români ar beneficia de protecţia oferită de o poliţă de asigurare pentru locuinţă, comparativ cu o medie europeană de circa 65%”, arată UNSAR.

14 milioane de români locuiesc în zone de hazard seismic moderat sau ridicat, ceea ce înseamnă aproape 70% din populaţie, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Dacă acum s-ar produce un cutremur similar cu cel din 1977, acesta ar putea provoca pagube directe de 7-11 miliarde euro și pierderi economice care ar depăşi 25 miliarde euro.

Asiguratorii atrag atenția că “în condiţiile în care doar 1 din 10 români ar fi pregătit financiar în cazul unui dezastru care i-ar afecta locuinţa”, este esenţial ca românii să se informeze și să caute soluţii complete de asigurare, mai arată comunicatul UNSAR.

Articolul precedentVești proaste pentru români: a crescut șomajul în țara noastră. 22% dintre tinerii de până în 24 de ani nu au un loc de muncă
Articolul următorAnchetă explozivă: sute de oameni păgubiți de proiectul Planorama, definiția escrocheriei imobiliare la nivel înalt – VIDEO