Şefa ANAF, Mihaela Triculescu, a participat marţi la prima sa audiere în Parlament. Într-o dezbatere care a durat două ore și jumătate, președinta ANAF a vorbit doar un minut. În ciuda timpului scurt, a reușit să se încurce
La prima ieşire în public, jurrnaliștii au încercat să afle cât mai multe de la șefa ANAF, în special în legătură cu reorganizarea instituției pe care o conduce. N-au reuşit, pentru că Mihaela Triculescu i-a dirijat către biroul de presă al instituţiei.
Nici la comisia de abuzuri de la Senat, șefa ANAF nu a fost mai vorbăreață. Tema discuțiilor a fost poprirea conturilor persoanelor private.
sursă video: Realitatea TV
Mihaela Triculescu a fost numită la conducerea ANAF la începutul anului. Ea a venit în locul lui Ionuț Mișa, fost ministru al Finanțelor Publice. Numirea surprinzătoare a alimentat numeroase speculaţii, mai ales că CV-ul noii şefe a Fiscului este mult mai modest faţă de prezentarea pe care i-a făcut-o premierul Viorica Dăncilă, în momentul în care a anunţat numirea Mihaelei Triculescu în fruntea ANAF.
Mihaela Triculescu a urmat Facultatea de științe economice din Universitatea din Craiova (licența în economie și gestiunea producției agroalimentare) și un masterat la aceeași facultate.
Şi-a început cariera profesională cu un job de economist (1999-2002) la firma GETRANS SUMA 2-3 IMPEX, pentru ca în perioada 2002-2011, dar și în perioada 2012-2016, Mihaela Triculescu a fost directorul economic al unei firme private, apoi, mai puţin de doi ani, Director adjunct la Centrul regional de formare profesională a adulților Dolj.. Studiile Fisculu
Mihaela Triculescu vorbeşte fluent engleză, aceasta fiind singura limbă străină cunoscută, şi are permis de conducere categoria B.
Este posibil ca CV-ul Mihaelei Triculescu să omită anumite detalii din parcursul său profesional. De exemplu, Recorder.ro a dezvăluit că Mihaela Triculescu a fost contabilă la SC Servicii Publice SA, firma de curăţenie a Primăriei Cârcea, o comună de 3.400 de locuitori din judeţul Dolj. Există chiar şi documente semnate de Mihaela Triculescu pe site-ul Primăriei Cârcea.
Vezi aici CV-ul Mihaelei Triculescu
Pe 3 ianuarie, când premierul Viorica Dăncilă a anunţat înlocuirea şefului ANAF, a prezentat-o pe Mihaela Triculescu drept un „economist cu o vastă experienţă, iar în ultimii trei ani a fost practician în insolvenţă, asigurând managementul procedurii de insolvenţă pentru mai multe companii”.