Foame de bani. MF se împrumută pe 13 ani la un randament de 5,32% pa

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 209,8 milioane de lei de la bănci, la cel mai mare randament din ultima lună.

Împrumutul este efectuat printr-o emisiune de titluri de stat pe 158 de luni, la un randament mediu de 5,32% pa (pe an), potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR). Dobanda cupon este 3,65%, apropiată de cea de 3,40% oferită la cel mai recent împrumut din luna iulie, scadent în martie 2022 (randament 4,52% pa).

Valoarea nominală a emisiunii a fost de 200 de milioane de lei, însă băncile au suprasubscris oferta, până la 406,8 milioane de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 30 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) intenţionează să împrumute 2,7 miliarde de lei de la bănci în luna iulie a acestui an, prin redeschiderea unor emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, sumă la care se pot adăuga 405 milioane de lei din alocările sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark, potrivit prospectului de emisiuni publicat de Finanţe.

Împrumturile Ministerului Finanțelor vizează încadrarea în strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale care vizează extinderea maturității portofoliului de datorie și implicit reducerea riscului de refinanțare la dispoziția Trezoreriei statului, precum și minimizarea costurilor pe termen lung aferente împrumuturilor guvernamentale.

Articolul precedentBanca Centrală Europeană (BCE) caută candidat pentru postul de preşedinte al Consiliului de supraveghere
Articolul următorTarom a semnat un contract de 586 mil dolari pentru cinci aeronave Boeing

Comments are closed.