Tarom a semnat un contract de 586 mil dolari pentru cinci aeronave Boeing

Transportatorul aerian naţional Tarom a semnat, luni, la Londra, un contract prin care achiziţionează cinci aeronave Boeing 737-MAX 8, construite special pentru companie.

Cele cinci avioane au un preţ de catalog de 586 milioane dolari şi vor fi livrate până în anul 2023, dar între timp va continua înnoirea flotei Tarom, potrivit informațiilor publicatede Ministerul Transporturilor.

Semnarea acestei comenzi ferme între compania Tarom, reprezentată de directorul general Wolff Werner-Wilhelm şi Boeing, prin Kevin G. McAllister – preşedinte şi director executiv al Boeing Commercial şi Ihssane Mounir – vice-preşedinte de marketing şi vânzari, a avut loc în cadrul Târgului aviatic Farnborough International Airshow, evenimentul aerospaţial al anului din Europa.

”Comanda de astăzi face parte dintr-un contract mai amplu care, pe lângă cumpărarea celor cinci aparate Boeing 737-MAX 8, prevede şi începerea procedurilor pentru ca Direcţia Tehnică a Tarom să devină partener oficial Boeing, precum şi achiziţia în leasing operational a celor două aeronave 737-800 Next Generation, aflate deja în flota Tarom”, arată comunicatul Ministerului Transporturilor.

De altfel, extinderea flotei Tarom se află şi în Programul de Guvernare şi pentru consolidarea companiei naţionale Tarom pe piaţa de profil.

“Reînnoirea flotei Tarom, inclusiv în parteneriat cu prestigioasa companie Boeing, face parte dintr-o strategie pe termen lung a Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene. Cele cinci noi aparate de zbor 737 MAX 8 ne promovează în rândul jucătorilor importanţi de pe piaţa transporturilor aeriene. Este un contract pe care îl consider un pas decis din partea TAROM în direcţia corectă”, a declarat ministrul Lucian Şova.

Modelul Boeing 737 MAX 8 este dotat cu motoare de tehnologie avansată şi este îmbunătăţit pentru a oferi mai mare eficienţă şi fiabilitate.

”Majoritatea guvernelor din Europa şi de peste ocean se află la acest eveniment. Prezenţa reprezentanţilor Guvernului României la Farnborough oferă oportunităţi reale de colaborare şi dezvoltare a relaţiilor punctuale cu partenerii noştri, inclusiv pe componenta de transporturi aeriene”, informează ministerul.

Târgul aviatic de la Farnborough reuneşte, până în 22 iulie, peste 70.000 de reprezentanţi ai industriei aerospaţiale care îşi prezintă cele mai noi tehnologii din domeniu.

Werner Wolff, numit în noiembrie anul trecut la conducerea transportatorului aerian naţional Tarom, arăta într-un interviu acordat News.ro că respectă o strategie de redresare a companiei şi va iniţia un proces amplu de reorganizare a societăţii. Acesta a declarat că Tarom va ajunge pe profit în acest an, după 11 ani de pierderi, deşi preţul în creştere al petrolului îngreunează planurile companiei. În plus, directorul general a început să taie din cheltuieli şi renegociază toate contractele. De asemenea, salariile a jumătate din angajaţi cresc cu 10%.

La nivelul anului trecut, gradul de ocupare al aeronavelor Tarom a fost de 68%.

În plus, compania vrea să înlocuiască cele nouă ATR-uri din dotare.

Numărul pasagerilor transportaţi de Tarom a crescut în primul trimestru din acest an cu 22%, comparativ cu T1 2017, În acelaşi timp, factorul de încărcare al aeronavelor a crescut cu circa 11%. Compania realizează un plus de venituri de 18% faţă de T1 2017.

Pentru acest an, compania a prevăzut o sumă de 440,24 milioane lei pentru investiţii, din care peste 10% sunt fonduri destinate investiţiilor pe sectorul IT. Creşterea totală la capitolul investiţii este de 64,4%, faţă de bugetul companiei pentru anul 2017.