Întâlnirea de la Vila Lac 1 dintre președintele Klaus Iohannis și liderii liberali s-a încheiat marți seara, după două ore de discuții. Principalul subiect – formarea viitorului Cabinet și prioritățile programului de guvernare, relatează Realitatea PLUS.
La întâlnirea de la Vila Lac 1, președintele Klaus Iohannis a discutat cu lideri ai PNL aproape două ore. Printre cei 10 lideri au fost, în afara președintelui Ludovic Orban, Rareș Bogdan, Raluca Turcan, Florin Cîțu, dar și lideri din teritoriu, printre care Gheorghe Falcă, de la Arad, și Emil Boc, de la Cluj, relatează Realitatea PLUS.
Șeful statului ar fi spus despre gestul de a demisiona din fruntea Guvernului al lui Ludovic Orban că „a fost unul personal și trebuie salutat”, potrivit Realitatea PLUS.
Fostul premier Ludovic Orban, președintele PNL, a declarat marți seară, după întâlnirea de la Vila Lac 1, că „primul si cel mai important lucru (acum – n.red.) este programul de guvernare. El este baza acțiunii comune, mai ales că va fi un guvern de coaliție. Programul de guvernare va fi baza acțiunii comune a guvernului susținut de partidele din coaliție”.
La întrebarea presei despre numele viitorului premier și dacă acesta va fi actualul interimar – Nicolae Ciucă, Ludovic Orban a răspuns că nu s-a luat încă o decizie în PNL. În plus, acesta a subliniat că nu s-a discutat la întâlnirea cu președintele despre o variantă preferată privind viitorul șef al Executivului.
„Cand se va lua o decizie institutionala in forurile statutare din PNL, o vom prezenta. (…) Este în dezbatere”, a declarat Orban la sosirea sediului PNL după întâlnirea de la Vila Lac 1.
Despre întâlnirea cu șeful statului, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat că „a fost extrem de pozitivă, în care am discutat pașii pentru următoarele zile. Dorim să avem cât mai repede un guvern, cu o majoritate clară, în jurul PNL. (…) Nu am discutat despre portofolii. Nu am discutat. Urmează ca președintele PNL să se întâlnească cu președintele Iohannis în următoarele zile. Vom intensifica în următoarele zile consultările. Chiar dacă am fost sancționați electoral în unele zone, cred că am făcut ceea ce trebuie”.
Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, șeful statului nu ar fi propus concret un nume de premier, dar i-ar fi anunțat că ar avea trei-patru variante. De asemenea, potrivit acelorași surse citate de Realitatea PLUS, ar exista anumite ministere la care PNL nu ar dori să renunțe în viitoarea guvernare de coaliție. Este vorba de ministerele de Justitie, Finanțe, Transporturi, Economie si Fondurile Europene, precum si cel de Interne.