Numărul înmatriculărilor de autovehicule a scăzut, în ianuarie, cu aproape 20% față de aceea perioadă din 2020, arată datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor,, prezentate de către Asociația Producătorilor şi Importatorilor de Automobile.
Scăderea semnificativă a fost în cazul înmatriculărilor de vehciule noi, care s-au redus cu mai mult de jumătate față de ianuarie anul trecut.
În topul producătorilor conduce Dacia, cu 914 de unităţi, urmat de Ford (763), Toyota (711), Hyundai (661) şi Skoda (468).
La categoria autoturisme rulate, scăderea a fost de doar 6,9% față de perioada similară a anului trecut, de la 34.755 la 32.366 de unităţi înmatriculate, potrivit sursei citate.
Și pe segmentul vehicule comerciale noi piața a înregistrat un regres de peste 12%, cu numai 1.621 de unităţi. În schimb, au crescut față de anul trecut înmaticulările de mocicluri, cu circa 10%, dar pe un volum foarte mic (242 de unităţi).