Guvernul a aprobat majorarea cu 20%, în două tranşe, a salariilor de bază pentru personalul din sistemul de sănătate şi cel din asistenţă socială.

„Guvernul vine astăzi cu o măsură prin care să stimuleze resursa umană din întregul sistem sanitar şi al asistenţei sociale. Beneficiari sunt peste 235.000 de salariaţi din sistemul de Sănătate, precum şi circa 46.000 de persoane încadrate pe funcţii de specialitate de îngrijire şi personal TESA din unităţile şi centrele de Asistenţă Socială cu sau fără personalitate juridică. Ordonanţa de urgenţă prevede majorarea în două tranşe egale a salariilor de bază, după cum urmează: salariile de bază pentru personalul din unităţile sanitare publice se majorează cu 20 de procente faţă de nivelul salariului de bază aferent lunii decembrie 2023, majorarea urmând să fie aplicată în două tranşe egale începând cu luna martie 2024, respectiv luna iunie 2024. Măsura se aplică şi personalului din cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant, Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale, Academiei de Ştiinţe Medicale şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a dispozitivelor medicale din România”, a declarat Mihai Constantin, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

”Actul normativ aprobat de Executiv stabileşte că, începând cu luna martie 2024, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţii din domeniul asistenţei sociale, precum şi ale personalului TESA din unităţile şi centre de asistenţă socială cu sau fără personalitate juridică se majorează cu 20% faţă de nivelul salariului de bază aferent lunii decembrie 2023. Această majorare se acordă în două tranşe egale, începând cu data de 1 martie 2024, respectiv 1 iunie 2024”, anunţă, joi, Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a afirmat că ”misiunea angajaţilor din asistenţă socială nu este deloc uşoară şi trebuie răsplătită corect, în raport cu munca depusă”.

”Aşa cum ne-am angajat în timpul discuţiilor pe care le-am avut cu organizaţiile sindicale reprezentative din acest domeniu, Guvernul României a majorat astăzi veniturile celor care şi-au asumat să aibă grijă de cei mai vulnerabili dintre noi”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului majorează şi salariile de bază ale personalului din sănătate, precum şi cele ale personalului TESA din sănătate, creşterea urmând să se facă tot eşalonat.

Cine va beneficia de creșteri

De majorări vor beneficia şi 235.611 de medici, farmacişti, biologi, chimişti, fizicieni, registratori medicali, statisticieni medicali şi personal auxiliar-sanitar, personal TESA.

Actul normativ stabileşte şi faptul că medicii de medicină generală care efectuează gărzi în cadrul serviciilor de ambulanţă şi al structurilor de primire urgenţe (UPU/CPU) din cadrul unităţilor sanitare vor beneficia de indemnizaţie pentru gărzile efectuate, în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentCâciu contrazice INS: „Unii prezintă apocalipse, dar economia o duce bine”
Articolul următorFemeile din România câștigă, în medie, cu 23% mai puțin decât bărbații – STUDIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau