Decalajul salarial dintre femei şi bărbaţi continuă să fie ridicat în România, arată o analiză publicată chiar de Ziua Internațională a Femeii. În medie, o româncă este plătită cu aproape un sfert mai puțin decât un bărbat, în condițiile în care decalajul a scăzut față de anul trecut.

Decalajul salarial dintre femei şi bărbaţi este de 21,6% în favoarea bărbaţilor, relevă analiza „Equal Pay Gender”, realizată de PwC România pe baza datelor colectate în cadrul sondajului Paywell.

Potrivit sursei citate, în 2023, decalajul este calculat ca raport între salariul mediu al bărbaţilor şi cel al femeilor, iar faţă de ediţia anterioară a analizei, din 2022, se află, totuşi, în scădere cu 1,7 puncte procentuale. 



În funcţie industriile în care lucrează, cele mai mari decalaje salariale în favoarea bărbaţilor sunt în sectoarele: Bancar, de 30,5%, Farmaceutic de 16,5%, Retail 15,27% şi Tehnologie, de 11,92% . O situaţie diferită este întâlnită în producţie şi BPO/SSC, unde rata este inversă de -7,02%, respectiv de -0,11%.

Analiza de specialitate arată, totodată, că diferenţele cele mai mari, raportate la poziţiile pe care le ocupă, sunt pentru operatori, de 19,64%, iar cele mai mici la nivel de top management, de 6,09%.

În acelaşi timp, un alt raport PwC – Workforce Hopes and Fears 2023, constată că există un decalaj semnificativ între ponderea solicitărilor de creşteri salariale ale bărbaţilor şi ale femeilor, de 21 de puncte procentuale, respectiv de promovări, de opt puncte procentuale.

„Deşi s-au înregistrat progrese importante în perioada 2011-2022 în ceea ce priveşte reducerea inegalităţilor între femei şi bărbaţi pe piaţa muncii la indicatori precum participarea femeilor la piaţa muncii sau şomajul, diferenţa medie de remunerare a crescut în această perioadă în statele membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) incluse în raportul PwC „Women in Work Index” 2024 (WiW Index). Acest lucru arată că, în ciuda unei participări mai mari, femeile rămân într-o poziţie considerabil mai slabă în ceea ce priveşte randamentul pe piaţa muncii în comparaţie cu bărbaţii. De la crearea indicelui în 2011, diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi a fost unul dintre indicatorii cu cea mai lentă îmbunătăţire, reducându-se cu doar trei puncte procentuale între 2011 şi 2022 în cele 33 de state membre OCDE. Mai mult, în 2022 diferenţa a crescut la 13,5% de la 13,2% în 2021″, notează specialiştii PwC România.

Astfel, WiW Index evidenţiază că, în ritmul actual, va fi nevoie de mai mult de o jumătate de secol pentru a reduce diferenţa medie de remunerare între femei şi bărbaţi în toate cele 33 de ţări din OCDE.

În perioada 2021 – 2022, indicatorii care s-au îmbunătăţit în statele OCDE au fost rata de participare a femeilor la forţa de muncă, care a crescut de la 70,8% la 72,1%, şi rata şomajului, care a scăzut de la 6,4% la 5,3%, arată analiza „Equal Pay Gender”, realizată de PwC România pe baza datelor colectate în cadrul sondajului Paywell.


Indicele WiW măsoară progresele înregistrate în ceea ce priveşte egalitatea de gen la locul de muncă în cadrul OCDE, luând în considerare cinci indicatori: diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi, rata de participare a femeilor la forţa de muncă, diferenţa dintre ratele de participare a bărbaţilor şi a femeilor la forţa de muncă, rata şomajului în rândul femeilor şi rata de ocupare a forţei de muncă cu normă întreagă în rândul femeilor, potrivit Agerpres.

ȚĂRILE NORDICE, CELE MAI MICI DECALAJE

La nivel global, datele arată că Luxemburg ocupă primul loc în acest indice, urmat de Islanda şi Slovenia. De altfel, Luxemburg continuă să aibă cel mai mic decalaj de remunerare între femei şi bărbaţi din cadrul OCDE, de -0,2%. Următoarele state în clasament sunt: Finlanda, Norvegia, Danemarca, Suedia şi Islanda.

Australia a înregistrat cea mai mare îmbunătăţire a clasamentului său, urcând şapte poziţii, de pe locul 17 în 2021 pe poziţie 10 în 2022. În schimb, Marea Britanie a înregistrat cea mai mare scădere în clasament, coborând patru locuri, de pe 13 în 2021 pe 17 în 2022.

Sondajul PayWell 2023, realizat de PwC România, cuprinde peste 180 de companii din şase sectoare de activitate, cu peste 250,000 de angajaţi şi 1.600 de poziţii unice raportate

Articolul precedentGuvernul a majorat salariile în sănătate
Articolul următorRovinieta suspendată temporar pe 11 martie: Anunțul CNAIR