Gabriela Firea anunță că a votat în Senat creșterea pensiilor în 2024. Proiectul va face dreptate pentru seniorii României dar și pentru mamele cu mulți copii.
Gabriela Firea a punctat faptul că a votat în Senat legea pensiilor prin care se vor elimina inechitățile.
„Pensiile vor crește în 2024! Am votat în Senat proiectul prin care se face dreptate pentru seniori și pentru “eroinele” acestei țări. Mamele cu mulți copii vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu 6 luni pentru fiecare copil. De exemplu, dacă a născut trei copii, o mamă va ieși la pensie mai repede cu 1 an și jumătate.
Noua Lege elimină inechitățile între persoanele care au muncit și au contribuit la fel, dar au pensii diferite. De anul viitor, aceste pensii vor fi egale! De exemplu, o femeie și un bărbat, ambii pensionari și cu 22 de ani stagiu de cotizare, primesc acum pensii diferite, 1.428 de lei, respectiv 1190 de lei. Prin noua lege, din septembrie 2024, ambii vor primi aceeași pensie de 1.620 de lei.
Partidul Social Democrat și-a asumat că pensionarii vor primi bani în plus și se ține de cuvânt. Discuțiile cu partenerii de coaliție de la PNL nu au fost ușoare, dar rațiunea a învins. Prin votul senatorilor PSD și PNL proiectul a trecut, astăzi, de plenul Senatului.