Actualul președinte al FRF, Răzvan Burleanu, a ajuns în fruntea Federației în urmă cu 6 ani, devenind, astfel, cel mai tânăr președinte, cu o imensă majoritate. Sunt tot mai multe voci, însă, care susțin că acesta nu s-a dat în lături de la nimic și a apelat la tot felul de presiuni pentru a obține voturi. A mers până într-acolo, se pare, încât s-au transmis mesaje de amenințare cu arestul, în cazul unui vot nefavorabil. Acuzațiile îi aparțin lui Florin Prunea și au fost făcute la Realitatea PLUS, în emisiunea „Realitatea sportivă„.

 „Burleanu este de o incompetență și o răutate cum rar ai întâlnit. Eu am stat cu el față în față. A fost la Iași, a venit de două ori înainte de alegeri și m-am întâlnit cu el. De atunci mi s-a părut ceva în neregulă și le spuneam ăstora pe fotbal: „Ăsta e un om ascuns așa…” Venea să-mi ceară mie voturi că eu sunt o persoană influentă și că dacă vreau să fiu secretarul lui general. L-a mai trimis pe unul înainte cu două seri de alegeri. Eu stăteam într-un complex cu portar. Vorbim de primul mandat. La 10.30 seara, la ușă. „Știți că m-a trimis așa… Haideți totuși să știți că eu vă dau niște garanții că o să câștigăm…” Și atunci mi-am dat seama că e ceva neînregulă cu băiatul ăsta. Dar era atât de sigur… Așa ceva, a fost punct ochit, punct lovit! Și mai ales când s-a întâmplat nenorocirea cu Gică Popescu… La șpriț, altă poveste: acolo, de la Rin, mulți dintre membri au plecat ca să nu fie cvorum a doua zi… Și pe telefoane au început mesaje: „Dacă nu te prezinți, ai semnat convocatorul, o să ai probleme, ești arestat.” Și s-au întors oamenii înapoi”, a spus Florin Prunea, la Realitatea PLUS.

„Actualele alegeri pentru Comitetul Executiv le-a câștigat Vasile Dîncu, pentru locul din Comitetul Executiv. Că am avut alegeri. La noi în fotbal noi știm”, a mai declarat Florin Prunea, adăugând că Vasile Dâncu i-a făcut campanie lui Burleanu „400%” și la primele alegeri.

„Păi nu l-ați văzut pe dl Dragnea, săracul, când a ieșit la interviu, l-am văzut și la emisiune… Vasile, Vasile, prietenul meu cel mai bun, ce mi-ai făcut”, a relatat Florin Prunea, referindu-se la interviul luat de Anca Alexandrescu lui Liviu Dragnea și difuzat, anul trecut, de Realitatea PLUS.

Întrebat dacă Dîncu reglează conturile cu toată lumea, Florin Prunea a răspuns că „le cam regelează, da”.

Reamintim că Gică Popescu a fost condamnat în 2014, cu doar o zi înainte de alegerile pentru președinția FRF, la care era favorit. S-a impus în cele din urmă rivalul său din acea cursă, Răzvan Burleanu.

 

Articolul precedentFlorin Prunea, despre influența politică a lui Vasile Dîncu: „Îl simțeam în ceafă peste tot în campanie”
Articolul următorÎnghețarea pensiilor, tot mai aproape de a deveni CERTITUDINE. Toți ochii spre Guvern – EXCLUSIVITATE Realitatea Plus

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau