De luni s-a pus în vânzare noua emisiune de titluri de stat Tezaur, destinate exclusiv populației. Titlurile au rate ale dobânzii de 3,5% – 1 an, 4% – 2 ani, 4,25% – 3 ani și 4,75% – 5 ani, fără plafon individual de subscriere.
Titlurile pot fi cumpărate până în ultima zi a lunii august:
· de la unitățile Trezoreriei Statului în perioada 10-31 august 2020;
· de la unitățile Poștei Române, în perioada 10-28 august în mediul urban și 10-27 august în mediul rural.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.
Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri, iar în cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor legali.
Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu.
Potrivit unei analize Goldring, titlurile de stat au o serie de avvantaje în fața depozitelor bancare. Cele mai importante sunt că oferă o dobândă netă cu mult mai mare, în condițiile în care sunt neimpozabile și fără comision.