Cultivatorii de sfeclă de zahăr, determinați să poarte negocieri pentru preluarea fabricii de zahăr de la Luduș

Cultivatorii de sfeclă de zahăr, determinați să poarte negocieri pentru preluarea fabricii de zahăr de la Luduș
Ministrul Agriculturii a avut o întâlnire cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr
Vineri, 13 mai, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian CHESNOIU a avut o întâlnire cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr. La discuțiile de la sediul ministerului au participat reprezentanții Asociației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr ”Beta Luduș” și ai Federației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România.
„În cadrul discuțiilor de zilele trecute cu managementul companiei Tereos, am prezentat soluțiile care s-au desprins în urma dialogului cu dumneavoastră, cultivatorii de sfeclă de zahăr, iar conducerea companiei și-a arătat disponibilitatea pentru demararea negocierilor privind vânzarea fabricii. Vreau să vă asigur în continuare de întreaga disponibilitate pentru derularea acestui proces care să ducă la menținerea în activitate a fabricii de zahăr de la Luduș, păstrarea locurilor de muncă de acolo și continuarea activității de către fermierii din zonă”, a declarat ministrul Chesnoiu
În cadrul discuțiilor, reprezentanții fermierilor și-au luat angajamentul să demareze negocierile pentru preluarea investiției de la deținătorii francezi, urmând ca în perioada următoare să fie organizată o întâlnire cu managementul companiei Tereos România, în prezența ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Sursa: Realitatea de Mures
Citește și:
- 21:36 - România a redevenit grânarul Europei. Ministrul Agriculturii promite 2,7 milioane de hectare irigate până în 2027: „Nimeni nu ne mai poate bate”
- 20:11 - România a redevenit grânarul Europei. Ministrul Agriculturii promite 2,7 milioane de hectare irigate până în 2027: „Nimeni nu ne mai poate bate”
- 09:00 - Nicio fermă afectată de pesta porcină africană; 24 de focare active în gospodării și la mistreți
- 18:01 - Ministerul Agriculturii vrea să impună o nouă formă de plafonare pentru toate produsele agroalimentare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











