Creşterea preţurilor producţiei industriale în România, sub media UE, în iulie

Statele membre unde preţurile producţiei industriale au înregistrat cel mai mic avans sunt: Cehia, Germania, Austria, Polonia şi România
Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în iulie 2020, comparativ cu luna precedentă, o creştere de 0,4% în Uniunea Europeană (UE) şi un avans de 0,6% în zona euro, arată datele publicate, miercuri, de Eurostat.
Statele membre unde preţurile producţiei industriale au înregistrat cel mai mic avans sunt: Cehia (0,1%), Germania, Austria şi Polonia (toate cu 0,2%) şi România, unde preţurile producţiei industriale au crescut cu 0,3% în luna iulie, după o creştere de 0,8% în iunie.
Pe de altă parte, în ritm anual, luna iulie 2020 comparativ cu luna iulie 2019, în România preţurile producţiei industriale au înregistrat o scădere mai modestă decât în zona euro sau UE, potrivit Agerpres. În timp ce în România preţurile producţiei industriale au înregistrat o scădere de 1%, în zona euro s-au diminuat cu 3,3%, iar în UE au scăzut cu 3%. Preţurile producţiei industriale au scăzut în majoritatea statelor membre, în ritm anual, însă România se numără printre statele membre cu cele mai modeste scăderi, alături de Cehia (minus 0,1%), Ungaria (minus 0,3%), Bulgaria (minus 0,7%) şi Luxemburg (minus 0,8%).
Preţurile la producător sunt un factor important care influenţează inflaţia, pe care Banca Centrală Europeană vrea să o menţină sub, dar în apropiere, de 2% pe termen mediu. Orice modificare a preţurilor la porţile fabricilor se repercutează asupra costurilor finale pentru consumatori.
Anterior, Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii propriile sale estimări care arată că, în România, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 0,8% în iulie 2020 faţă de aceeaşi lună din anul precedent. În schimb, potrivit sursei citate, preţurile producţiei industriale (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 0,5%, faţă de luna iunie 2020.
Citește și:
- 19:02 - Dacia „fuge” din România în 2026. Noile modele vor fi produse în Turcia și Slovenia
- 14:11 - Guvernul salvează 5.000 de angajați. Decizie crucială pentru Damen, Liberty Galați și Romaero
- 19:24 - Combinatul Liberty Galați, scos la licitație. Preț de pornire de 709 milioane de euro pentru fostul Sidex
- 08:03 - Gigantul Azomureș, la pământ. De ce a fost pus pe pauză cel mai important producător de îngrășăminte al României
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News












