Pensiile militare sunt pensii speciale – este ultimatumul clar dat de Comisia Europeană. Comisia cere ca acestea să fie cuprinse în reforma care este și jalon în PNRR și vine chiar cu propuneri concrete. Coaliția avea alte planuri, însă o decizie trebuie luată până luna viitoare, atunci când ministrul Muncii trebuie să prezinte noua lege a pensiilor.
Revizuirea vizează toate pensiile speciale, inclusiv a celor militare, cu scopul de a le alinia cu principiul contributivităţii, şi face parte dintr-o reformă mai amplă a sistemului public de pensii, reprezentând un element cheie al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României.
În precizarea trimisă de Comisia Europeană scrie negru pe alb că, pentru a beneficia de fondurile europene, România trebuie să îndeplinească „satisfăcător” angajamentele asumate şi să schimbe modul în care sunt calculate pensiile de serviciu.
Comisia Europeană: ”Pensiile speciale nu țin de competențele Uniunii Europene (UE). Cu toate acestea, pentru ca România să primească fondurile alocate prin Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), aceasta trebuie să îndeplinească satisfăcător reformele referitoare la pensiile speciale la care țara s-a angajat prin acest plan.
Revizuirea vizează toate pensiile speciale, inclusiv a celor militare, cu scopul de a le alinia cu principiul contributivității și face parte dintr-o reformă mai amplă a sistemului public de pensii, reprezentând un element cheie al Planului Național de Redresare și Reziliență al României.”
Sunt peste 300.000 de pensionari, în cea mai mare parte militari şi magistraţi, care beneficiază de un alt mod de calcul a veniturilor.