Una dintre cele mai importante legi din țară, cea care va stabili cum se construiește în România, este în plină dezbatere în Parlament. Deși este nevoie de reguli clare, experții din industrie susțin că multe investiții riscă să fie blocate. Tot ei cer ca, de planurile urbanistice zonale să se ocupe primăriile de sector. Dacă noua lege ar intra în vigoare așa cum e scrisă acum, s-ar putea ajunge la situații în care o persoană care își cumpără un teren să își ridice o casă se poate trezi că nu mai are cum să construiască pentru că, între timp, terenul său a fost declarat spațiu verde, potrivit specialiștilor. 

„Se poate ajunge la un abuz daca s-ar aproba codul în forma actuală, se poate ajunge la o expropriere, la o lipsă de proprietate atâta timp cât un spațiu privat s-ar declara spațiu verde. Sigur că se poate declara un spațiu privat verde dacă e viziunea municipalității, dar numai printr-o expropriere si printr-o viziune justă. ASOC încurajează crearea de spații verzi,” a declarat Geo Mărgescu, membru în Consiliul Director AREI.

Cât despre planurile urbanistice zonale, dezvoltatorii spun că primăriile de sector ar trebui să se ocupe de ele, nu Primăria Generală a Bucureștiului.

„Mutarea acestor PUZ-uri de la Primăria Generală la primăriile de sector ar fi benefică, pentru că primăria locală știe ce bugete are să construiască școli, ce buget are pentru străzi, cât are pentru parcări,” a explicat Antonela Comșa, membru în Consiliul Director AREI.

Odată cu anularea planurilor urbanistice zonale, multe autorizații valabil emise de primării au rămas în aer. Acest lucru poate duce la adevărate blocaje, susțin specialiștii din industrie.

Experții spun că e nevoie de un dialog cu autoritățile dar și de stabilitate.

„Situația poate fi rezolvată printr-o comunicare eficientă cu autoritățile. Toți membrii noștri vor să se implice și să contribuie cât mai mult posibil,” a afirmat Dennis Selinas, președinte AREI.

„Ceea ce cerem noi este transparență și predictibilitate, autoritățile stabilesc regulile și jucăm după ele, dar ne dorim să fie clare, transparente și să ofere predictibilitate,” a declarat Robert Ioniță, director juridic și membru fondator AREI.

Proiectul privind noul cod urbanistic a trecut tacit de Senat și este, în prezent, pe masa deputaților, cei care au ultimul cuvânt.

 
 
Articolul precedentMinisterul de Finanțe tranșează grevele din justiție: „Cine are salariul mărit în 2023, nu beneficiază de creșterea de 5% din 2024”
Articolul următorDe sărbători, românii fac cumpărături la mall și plătesc cash

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau