Impozitul auto reprezintă o obligație legală pentru majoritatea vehiculelor care circulă pe drumurile publice din România. Statul a impus o dată limită până la care proprietarii de autovehicule sunt solicitați să achite această taxă, iar cei care nu respectă termenul stabilit se confruntă cu penalizări. De asemenea, statul a stabilit sumele exacte datorate autorităților în 2024, în funcție de categoria și caracteristicile vehiculului. 

Legislația fiscală din țara noastră stipulează că impozitul auto se plătește de către orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport înregistrat în România. Doar mașinile electrice sunt scutite de la impozit în 2024.

Mașinile hibride vor avea o reducere stabilită de fiecare consiliu local, dar nu mai mult de 50% din valoarea stabilită pentru un mijloc de transport cu motor termic similar de aceeași capacitate cilindrică.

În anul 2024, impozitul auto poate fi plătit în două tranșe egale, cu termene limită până la 31 martie și, respectiv, 30 septembrie.

În cazul în care valoarea impozitului este mai mică de 50 de lei, acesta trebuie achitat integral până la data de 31 martie 2024.

Pentru cei care întârzie plata impozitului auto, se aplică o majorare de 1% pentru fiecare lună sau fracție de lună începută, după data scadentă.

Față de anul 2023, pentru motociclete și autoturismele cu o capacitate cilindrică mai mică de 1.600 cmc, anul acesta impozitul auto crește la 9 lei/200 cmc, scrie ProMotor.

Iată noile grafice de calcul:

  • 9 lei/200 cmc
    • sub 1.000 cmc – 45 lei
    • între 1.001 cmc și 1.200 cmc – 54 lei
    • între 1.201 cmc și 1.400 cmc – 63 lei
    • între 1.401 cmc și 1.600 cmc – 72 lei
  • 24 lei/200 cmc
    • între 1.601 cmc și 1800 cmc – 216 lei
    • între 1.801 cmc și 2.000 cmc – 240 lei
  • 92 lei/200 cmc
    • între 2.001 cmc și 2.200 cmc – 1.012 lei
    • între 2.201 cmc și 2.400 cmc – 1.104 lei
    • între 2.401 cmc și 2.600 cmc – 1.196 lei
  • 186 lei/200 cmc
    • între 2.601 cmc și 2.800 cmc – 2.604 lei
    • între 2.801 cmc și 3.000 cmc – 2.790 lei
  • 374 lei/200 cmc
    • între 3.001 cmc și 3.200 cmc – 5.984 lei
    • între 3.201 cmc și 3.400 cmc – 6.358 lei
    • între 3.401 cmc și 3.600 cmc – 6.732 lei
    • între 3.601 cmc și 3.800 cmc – 7.106 lei
    • între 3.801 cmc și 4.000 cmc – 7.480 lei.

Cine e obligat să plătească impozit auto

Fiecare localitate își stabilește independent, prin Hotărâre a Consiliului Local, suma corespunzătoare pentru fiecare 200 cmc, pentru fiecare categorie de mijloace de transport.

Cine trebuie să plătească impozit auto 2024:

  • Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel
  • Impozitul pe mijloacele de transport se datorează pe perioada cât mijlocul de transport este înmatriculat sau înregistrat în România
  • Impozitul pe mijloacele de transport se plătește la bugetul local al unității administrativ- teritoriale unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.

Vehicule scutite de impozit în anul 2024

Nu se datorează impozitul pe mijloacele de transport pentru:

  • Mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public
  • Vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare
  • Mijloacele de transport folosite pentru transportul stupilor în pastoral
  • Mijloacele de transport folosite pentru intervenţii care funcţionează în situaţii de urgenţă
  • Mijloacele de transport ale instituţiilor sau unităţilor care funcţionează sub comanda Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului
  • Autovehiculele acţionate electric
  • Autovehiculele scond-hand înregistrate ca stoc de marfă şi care nu sunt utilizate în folosul propriu al operatorului economic, comerciant auto sau societate de leasing
  • Mijloacele de transport deţinute de către organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţile naţionale
  • Autovehiculele fundaţiilor înfiinţate prin testament constituite conform legii, cu scopul de a deţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susține acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural.
  • Mijloacele de transport ale organizaţiilor care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap aflate în dificultate, în condiţiile legii.
Articolul precedentFermierii și transportatorii amenință că blochează Centura Capitalei, dacă nu sunt lăsați să ajungă la Palatul Victoria
Articolul următorInflația a scăzut în luna decembrie. Cele mai noi date publicate de INS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau