Care sunt cele 28 de companii care vor face parte din Fondul de Dezvoltare

cos bani
Un nou proiect al Ministerului Finanțelor Publice (MFP) prevedere revizuirea Hotărârii de Guvern privind organizarea și funcționarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), publicat în dezbatere publică, pe site-ul ministerului, în data 28 decembrie 2018. Conform anexei noului document, în Fond vor fi incluse acțiunile a 28 de companii, scrie Hotnews.ro
"Prin înființarea FSDI se are în vedere crearea unui vehicul public de investiții financiare/intermediere financiară în acțiuni/participații în proiecte/companii profitabile, segment neacoperit în prezent pe piața financiară din Romania, care, pe de o parte, să aibă un rol multiplicator în economie pentru o dezvoltare sustenabilă și, pe de altă parte, să catalizeze/mobilizeze resurse financiare disponibile către economie și proiecte rentabile", se arată într-un comunicat al instituției.Principalele completări aduse prin proiectul revizuit de Hotărâre de Guvern se referă la capitalul social inițial al FSDI și contribuția în natură, publicarea listei operatorilor economici ale căror pachete de acțiuni vor constitui aport în natură la capitalul social inițial al FSDI, guvernanța corporatistă.Capitalul social inițial al FSDI, este stabilit la valoarea de 19,111 miliarde lei și este format din aport în numerar în valoare de 9 miliarde lei și din aport în natură reprezentat de pachetele de acţiuni nominative în valoare 10,1 miliarde lei, deținute de stat la operatorii economici prevăzuți în anexa la hotărâre, stabilită la valoarea nominală a acestor acțiuni.Capitalul social inițial al FSDI se împarte într-un număr de 1.470.142.333 actiuni nominative cu valoare nominală de 13 lei per acțiune, stabilită având ca referintă media valorilor nominale a actiunilor aduse aport în natură la capitalul social inițial al FSDI.Resursele financiare necesare acoperirii varsamintelor în numerar, în sumă de 9 miliarde lei se vor asigura de către Ministerul Finanțelor Publice din veniturile din privatizare în lei si/sau valută disponibile în soldul contului trezoreriei statului, astfel: 0,5 miliarde lei din veniturile din privatizare în lei la momentul constituirii FSDI, şi diferenţa de capital social va fi varsată în termen de cel mult 12 luni de la data înmatricularii FSDI, din veniturile din privatizare în valută.
Lista companiilor
1 ENGIE ROMANIA S.A. 2 SOCIETATEA DE DISTRIBUTIE SI FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE - "ELECTRICA" S.A. 3 DELGAZ GRID S.A. 4 E.ON ENERGIE ROMANIA SA 5 CHIMCOMPLEX SA 6 OMV PETROM SA 7 Telekom Romania Communications S.A. 8 CN "LOTERIA ROMANA" SA 9 IAR SA 10 OIL TERMINAL SA 11 COMPANIA NATIONALA ADMINISTRATIA PORTURILOR DUNARII MARITIME SA 12 SOCIETATEA NATIONALA DE GAZE NATURALE " ROMGAZ " SA 13 SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE IN HIDROCENTRALE " HIDROELECTRICA" S.A. 14 COMPANIA NATIONALA "AEROPORTURI BUCURESTI" SA 15 SOCIETATEA NATIONALA "NUCLEARELECTRICA" SA 16 COMPANIA NATIONALA "IMPRIMERIA NATIONALA" SA 17 CONPET SA 18 SN "AEROPORTUL INTERNATIONAL TIMISOARA-TRAIAN VUIA-" SA 19 SOCIETATEA DE TRATAMENT BALNEAR SI RECUPERARE A CAPACITATII DE MUNCA "T.B.R.C.M" S.A. 20 COMPANIA NATIONALA ADMINISTRATIA PORTURILOR DUNARII FLUVIALE S.A. 21 COMPANIA NATIONALA PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALATIILOR DE RIDICAT SI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE - (CNCIR) SA 22 CUPRU MIN SA ABRUD 23 SOCIETATEA NATIONALA A SARII SA 24 ROMAERO 25 COMPANIA NATIONALA "ADMINISTRATIA PORTURILOR MARITIME" - S.A.CONSTANTA 26 COMPANIA NATIONALA ADMINISTRATIA CANALELOR NAVIGABILE SA 27 ANTIBIOTICE SA 28 COMPANIA NATIONALA UNIFARM S.A.
Citește și:
- 21:21 - Ediția anului ”Culisele Statului Paralel"! Călin Georgescu revine în studioul Realitatea PLUS, față în față cu Anca Alexandrescu. Duminică, ora 20:55 - VIDEO
- 17:14 - Hackeri pro‑iranieni ar fi atacat site‑ul ANAF. Gruparea acuză poziția președintelui Nicușor Dan în conflictul din Orientul Mijlociu
- 16:10 - „Am refuzat să îmi trădez țara”: Publicăm astăzi primele două capitole ale cărții semnate de Gabriel Oprea
- 13:14 - Energia electrică s-a scumpit cu aproape 57%, la nivelul lunii februarie
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











