Statele Unite au anunţat miercuri noi sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia din Ucraina, vizându-i direct pe membri de familie ai preşedintelui rus Vladimir Putin şi ministrului de externe Serghei Lavrov. Președintele Joe Biden a spus că măsurile vor „crește presiunea economică asupra lui Putin”.

„În primul rând, Statele Unite vor impune sancțiuni de blocare completă asupra Sberbank, de departe cea mai mare instituție financiară din Rusia și Alfa Bank, cea mai mare bancă privată a acesteia”, a spus el.  

„Închidem orice cont, orice fond pe care acele bănci le dețin în Statele Unite. Nu vor putea atinge niciunul din banii lor, nu vor putea face nicio afacere aici.  

„Și în al doilea rând, voi semna un ordin executiv, care va interzice orice nouă investiție americană în Rusia, peste 600 de companii din sectorul privat”.  

Cele două bănci vizate au spus că sancțiunile nu vor avea un impact mare asupra operațiunilor lor.

Preşedintele Biden a denunţat miercuri „crime de război majore în Ucraina, făcând referire la cadavrele rămase pe străzi după retragerea forţelor ruse şi la civilii executaţi cu sânge rece la Bucea, lângă Kiev, relatează AFP.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentProgramul ”Anghel Saligny” a fost suplimentat cu 15,5 miliarde lei pentru modernizarea drumurilor și dezvoltarea rețelelor de gaze naturale
Articolul următorVouchere pentru persoanele cu venituri mici. Anunțul ministrului Familiei cu privire la pachetul de măsuri pentru combaterea creșterii prețurilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau